Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Soţia lui Mircea Băsescu este audiată ca martor la Parchetul instanţei supreme

Soţia lui Mircea Băsescu este audiată ca martor, astăzi, la Parchetul instanţei supreme, într-un dosar în care membri ai familiei lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, au făcut plângere la adresa a doi procurori

de Redactia Observator

la 05.11.2014 , 12:16

Soţia lui Mircea Băsescu este audiată ca martor, astăzi, la Parchetul instanţei supreme, într-un dosar în care membri ai familiei lui Sandu Anghel, cunoscut ca Bercea Mondial, au făcut plângere la adresa a doi procurori

Doiniţa Băsescu a sosit la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie însoţită de un avocat şi nu a făcut nicio declaraţie în legătură cu dosarul în care a fost citată.

Dosarul în cauză a fost deschis după ce membri ai familiei lui Bercea Mondial au făcut plângere în cazul a doi procurori, de la Parchetul Tribunalului Constanţa şi DNA Constanţa, conform Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, este judecat, alături de Marian Căpăţână, în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial.

Cei doi au fost arestaţi preventiv încă din 20 iunie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Soţia lui Mircea Băsescu este audiată ca martor la Parchetul instanţei supreme