Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Soţul Florinei, femeia ucisă de maşina de pâine, are inima distrusă: "Nu ştiu cum să-i zic fiicei mele că nu mai are mamă"

După o tură de noapte obositoare şi-a găsit sfârşitul, culmea, din neatenţia altuia. Florina, femeia de 50 de ani, a intrat la magazinul din sat să cumpere două pâini, o aştepta soţul acasă cu masa. Nu a mai ajuns pentru că şoferul dubiţei cu pâine a dat cu spatele într-un viraj rapid şi a prins-o sub roţi în fracţiune de secundă. Rudele sunt în stare de şoc, iar soţul victimei nu ştie cum să-i spună fetei că nu mai are mamă.

de Mariana Zaharia

la 24.03.2025 , 18:45

Un moment de neatenţie a curmat viaţa Florinei. Era dimineaţa atunci când femeia, obosită după tura de noapte de la muncă, se îndrepta spre casă. În drumul său, a oprit la magazinul din sat să îşi facă cumpărăturile. Chiar la intrare, maşina de pâine a lovit-o în plin. Şoferul nu a văzut-o când a dat cu spatele. Soţul femeii e complet şocat, o aştepta acasă cu masa. "A luat două pâini şi era un băiat cu pâinea. A băgat o pe sub maşină. A făcut-o praf. A venit nepotul meu şi mi-a zis. Eu o aşteptam cu mâncare, că ştiam că vine de la muncă. Eu nu mai ştiu cum să îi zic fiicei mele", a declarat soţul victimei.

Şoferul de 22 de ani nu şi-a dat seama ce a făcut

Florina nu a avut timp să se ferească. A murit pe loc, sub roţile dubei. Martorii spun că şoferul ar fi plecat cu viteză de pe loc. "Era ţăndări, un om să moară pe loc într-o fracţiune de secundă. Nici ăla la 200 la oră nu cred că... ", spune o rudă a victimei. Tânărul de 22 de ani de la volanul maşinii se angajase în urmă cu puţin timp, dar avea experienţă la condus. Iniţial, nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat.

Articolul continuă după reclamă

"În timp ce efectua manevra de mers înapoi, fără  a se asigura corespunzător şi fără a fi dirijat de o altă persoană în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări a surprins şi a accidentat o femeie din aeea localitate", a declarat Florin Popa, Poliţia Argeş. Bărbatul de 22 de ani nu era la primul loc de muncă ca şofer. În trecut, a lucrat în străinătate drept curier. Pentru a evita astfel de tragedii, Uniena Europeană a impus noi reguli pentru şoferi. Toate maşinile noi vor fi dotate cu cameră pentru marşarier.

Mariana Zaharia Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Simţiţi că pregătirile de Crăciun vă stresează?
Observator » Evenimente » Soţul Florinei, femeia ucisă de maşina de pâine, are inima distrusă: "Nu ştiu cum să-i zic fiicei mele că nu mai are mamă"