Spectacol impresionant de artificii de Ziua Naţională a SUA! În toată ţara au fost organizate parade fastuoase şi concursuri amuzante
Focurile de artificii au luminat cerul Statelor Unite şi au marcat, astfel, finalul celei mai importante sărbători - Ziua Naţională. Anul acesta, Statele Unite împlinesc 241 de ani de la obţinerea Independenţei.
Focurile de artificii au luminat cerul Statelor Unite şi au marcat, astfel, finalul celei mai importante sărbători - Ziua Naţională. Anul acesta, Statele Unite împlinesc 241 de ani de la obţinerea Independenţei.
Şi pe întreg teritoriul american au fost organizate parade fastuoase, concursuri amuzante şi concerte.
Alături de Prima Doamnă, preşedintele Donald Trump a petrecut Ziua Naţională la Casa Albă, unde a primit sute de veterani şi familiile acestora.
Ca în fiecare an, la Capitoliu a avut loc concertul de ziua naţională a SUA. Printre invitaţi s-au numărat celebrii The Blues Brothers, The Beach Boys, dar şi personaje precum roboţii din seria de filme Războiul Stelelor.
Festivităţile însă, au început cu tradiţionalul concurs de mâncat hamburgeri, în Washington DC. O tânără, campioană în ultimii trei ani, a reuşit să dea gata 21 de hamburgeri în doar 10 minute.
Zeci de oameni s-au înscris şi la concursul de mâncat hotdogs organizat la New York.
În marile oraşe americane, securitatea la festivităţile de Ziua Independenţei a fost asigurată de mii de poliţişti şi membri ai forţelor speciale.
La New York, unde are loc cel mai mare foc de artificii, autorităţile au dat asigurări că participanţii sunt în deplină siguranţă.
Participanţii au fost controlaţi corporal, iar zonele de acces către locaţiile unde au loc evenimentele - blocate cu maşini blindate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰