Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Supravieţuitorii tragediei cu 10 morţi din Ialomiţa, internaţi în spitalele din Bucureşti

Cinci femei, grav rănite în accidentul cu 10 morţi din Sfântu Gheorghe, Ialomiţa, sunt internate în spitalele Floreasca şi Bagdasar-Arseni din Bucureşti, starea acestora fiind în continuare gravă.

de Alin Tarnovschi

la 06.10.2019 , 14:45

Supravieţuitorii accidentului cu 10 morţi din Ialomiţa au fost tranferaţi la Bucureşti Supravieţuitorii accidentului cu 10 morţi din Ialomiţa au fost tranferaţi la Bucureşti - Observator

Cinci femei, grav rănite în accidentul cu 10 morţi din Sfântu Gheorghe, Ialomiţa, sunt internate în spitalele Floreasca şi Bagdasar-Arseni din Bucureşti, starea acestora fiind în continuare gravă.

La Spitalul Floreasca au ajuns două femei, una în vârstă de 39 de ani şi alta de 45 de ani, ambele pasagere în microbuzul spulberat de un TIR la Sfântu Gheorghe.

Femeia în vârstă de 39 de ani a fost diagnosticatăc cu traumatism cranio-cerebral grav, traumatism toracic, traumatism abdominal cu ruptură de splină, traumatism de bazin cu luxaţie coxofemurală.

Articolul continuă după reclamă

Medicii au operat-o, însă starea ei se menţine gravă, fiind în continuare intubată.

Pe acelaşi subiect

Femeia în vârstă de 45 de ani a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toracic cu fracturi costale multiple, fractură de vertebră toracală, hemotorax, traumatism abdominal cu contuzie renală, fractură de bazin complexă, fractură de peroneu şi luxaţie la antebraţ.

Astăzi, medicii au decis să o detubeze, astfel că femeia respiră singură, însă starea se menţine gravă.

Starea supravieţuitorilor accidentului cu 10 morţi de la Sfântu Gheorghe, Ialomiţa

Alte patru supravieţuitoare ale accidentului din Ialomiţa au fost transferate la spitalul Bagdasar-Arseni.

O femeie în vârstă de 30 de ani a fost diagnosticată cu multiple fracturi ale oaselor nazale şi o plagă tăiată a scalpului.

O femeie de 41 de ani a fost diagnosticată cu ruptură de splină, hemotorax şi traumatism de şold, fiind operată de medicii din Bucureşti.

O tânără în vârstă de 19 ani, transferată cu elicopterul SMURD, a fost iniţial operată la spitalul din Slobozia pentru ruptură de splină, însă a fost diagnosticată cu fractură de coloană şi prezinză în continuare risc vital.

O femeie de 53 de ani a fost transferată tot cu elicopterul şi a fost diagnosticată cu fractură de coloană.

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Supravieţuitorii tragediei cu 10 morţi din Ialomiţa, internaţi în spitalele din Bucureşti