Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Starea economiei României, prezentată azi în Parlament de premierul Dacian Cioloş

Premierul Dacian Cioloş prezintă, luni, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, situaţia economică a României, invitaţia fiind făcută de grupul parlamentar PSD, care i-a cerut primului-ministru că arate care este situaţia economică reală a ţării.

de Redactia Observator

la 19.09.2016 , 08:41

Premierul Dacian Cioloş prezintă, luni, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, situaţia economică a României, invitaţia fiind făcută de grupul parlamentar PSD, care i-a cerut primului-ministru că arate care este situaţia economică reală a ţării.

Decizia privind invitarea premierului Cioloş în Parlament a fost luată de Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, săptămâna trecută, la solicitarea PSD.

Potrivit stenogramei şedinţei BIrourilor reunite, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a propus ca premierul să îşi prezinte documentul luni, la ora 14.00.

Articolul continuă după reclamă

”De ce nu-l invităm la ora 14.00, domnule Iordache? Ca să nu stea cu sufletul la gură”, a spus Tăriceanu, după ce iniţial se propusese ora 14.30.

Ministrul delegat pentru relaţia cu Parlamentul, Ciprian Bucur, a confirmat faptul că ora 14.00 este una rezonabilă, în condiţiile în care premierul Cioloş pleacă în aceeaşi zi în Statele Unite ale Americii.

”Noi, luni, avem şedinţă de Guvern. În considerarea faptului că premierul pleacă la ora 17.00 la New York, am aprecia dacă ora 14.00, cea propusă de dumneavoastră, ar fi şi ora care va fi votată de către Birourile permanente. Deci, ora 14.00 este o oră la care premierul are toată disponibilitatea să participe”, a spus Bucur.

Premierul Dacian Cioloş va avea la dispoziţie 30 de minute pentru a face o prezentare la început, urmând intervenţiile din partea grupurilor parlamentare, iar la final, Cioloş va putea să răspundă întrebărilor. PSD are la dispoziţie 32 de minute pentru intervenţii în plenul comun, PNL - 27 de minute, ALDE - 7 minute, UNPR - 6 minute; UDMR - 4 minute. Minorităţile naţionale au la dispoziţie 3 minute pentru discursuri, iar deputaţii şi senatorii neafiliaţi - 7 minute.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai spus că prezenţa premierului în Parlament va fi şi o bună ocazie pentru a atrage atenţia asupra iniţiativelor parlamentarilor care pun presiune pe buget.

”E şi o bună oportunitate de a atrage atenţia în Parlament asupra iniţiativelor legislative care pun presiune pe buget şi, pe cale de consecinţă, pe deficitul aprobat tot de Parlament”, e explicat el.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat că se bucură de prezenţa premierului Dacian Cioloş, luni, în plenul Parlamentului, precizând că acesta trebuie să pună punctul pe ”i” şi să spună ”Oameni buni, asta e dimensiunea, de aici încolo, tot ce faceţi voi dezechilibrează bugetul României şi terminaţi cu tot ce înseamnă pensii speciale”.

Sursa: News.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Starea economiei României, prezentată azi în Parlament de premierul Dacian Cioloş