Observator » Evenimente » Staţia de metrou Tudor Arghezi, inaugurată astăzi. Accesul călătorilor pe peron se face cu 7 scări rulante şi 7 lifturi

Video Staţia de metrou Tudor Arghezi, inaugurată astăzi. Accesul călătorilor pe peron se face cu 7 scări rulante şi 7 lifturi

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.11.2023, 08:53 | Modificat la 15.11.2023, 08:56

Veşti bune pentru bucureşteni! De astăzi, aceştia pot petrece mai puţin timp în trafic datorită inaugurării noii staţii de metrou - Tudor Arghezi. 

Aceasta este cea mai nouă staţie de metrou din Capitală, se va deschide la ora 11:30 şi va lega Berceni de Pipera, practic leagă nordul Bucureştiului de sudul acestuia. 

Oficial o nouă staţie de metrou

Este o veste bună şi pentru cei care locuiesc în afara Capitalei, dar lucrează în oraş şi asta pentru că o dată cu metroul se va deschide şi o parcare supraetajată cu 350 de locuri. Aşadar de astăzi, cei care vin din zonele limitrofe pot lăsa maşinile în parcarea supraetajată, iar de acolo să ia metroul.

Articolul continuă după reclamă

Până la sfârşitul anului, se va circula în sistem de tip pendulă. Cei care vor să ajungă la staţia Pipera coboară la staţia Berceni pentru a lua un alt metrou. Accesul călătorilor pe peron se face cu 7 scări rulante şi 7 lifturi. Trenurile vor circula la interval de 8 minute iniţial, însă se doreşte ca timpul de aşteptare să fie redus la 4 minute.

Lucrărila la staţia Tudor Arghezi au început în ianuarie 2021 şi au costat 50 milioane de euro. Primăria Sectorului 4 nu vrea să se oprească aici. Vrea să mai facă încă trei staţii până în comuna Berceni.