Tânăr de 24 de ani mort în râul Olteţ, după ce a mers la scăldat cu mai mulţi prieteni
Un tânăr de 24 de ani a murit după ce s-a înecat în râul Olteţ, în localitatea Bălceşti, unde mersese la scăldat, au anunţat, joi, pompierii militari vâlceni, care au adus la mal trupul neînsufleţit al bărbatului după aproape două de căutări.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au precizat că tragedia s-a produs miercuri seara, pentru găsirea tânărului fiind chemaţi în ajutor şi scafandrii din Gorj, care însă nu au mai intervenit, tânărul fiind găsit de salvatorii vâlceni cu ajutorul bărcilor de salvare.
"Accesul în zonă nu s-a putut realiza cu autospecialele, deplasarea făcându-se pedestru. Având în vedere că se întuneca, echipajul de scafandri nu a mai intervenit aseară, persoana în cauză fiind găsită în urma căutărilor efectuate de angajaţii ISU, cu ajutorul bărcilor de salvare. Tânărul a fost adus la mal fără semne vitale în jurul orei 22.00 şi s-au început manevrele de resuscitare de către personalul ISU şi SAJ. Din păcate, manevrele efectuate nu au avut niciun rezultat, medicul de pe ambulanţă declarând decesul acestuia", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, potrivit agerpres.ro.
Acesta este cel de-al doilea eveniment tragic petrecut la scăldat în judeţul Vâlcea în această vară. La sfârşitul lunii mai doi fraţi, de 17 şi 21 de ani, s-au înecat într-o baltă din apropierea lacului de acumulare de pe râul Olt de la Ioneşti, unde intraseră să se răcorească.
Pompierii vâlceni recomandă populaţiei să frecventeze doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat şi să evite lacurile, canalele sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii de apă sunt foarte puternici sau cu albiile nămoloase ori pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰