Târgul unde îţi poţi întâlni PERECHEA!
Găsirea partenerului ideal este o problemă ce preocupă multă lume. Cei mai nefericiţi în acest sens sunt cei care trăiesc într-un mediu izolat din munţi.
Găsirea partenerului ideal este o problemă ce preocupă multă lume. Cei mai nefericiţi în acest sens sunt cei care trăiesc într-un mediu izolat din munţi.
Este vorba despre tinerii vietnamezi, a căror singură soluţie pentru a-şi găsi jumătatea este să participe la “târgurile îndrăgostiţilor”. Prin muzică şi dans, tinerii au şansa de a cunoaşte sufletul pereche. Ineditul târg a atras atenţia turiştilor, care aleg în fiecare an să vină aici în număr tot mai mare.
Localnicii spun că, deşi prezenţa vizitatorilor a avut o influenţă bună asupra economiei din zonă, tradiţiile le sunt ameninţate.
Ineditul obicei începe să fie uitat, iar tinerii nu se mai cunosc la târg prin intermediul muzicii şi al dansului, ci cu ajutorul telefoanelor mobile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰