Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ÎPS Teodosie a împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului

Cu un simplu gest, Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpresfinţitul Teodosie, a încălcat legile statului român, recomandările medicilor şi poziţia oficială a Bisericii Ortodoxe Române. A împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă, din acelaşi potir.

de Redactia Observator

la 16.05.2020 , 19:46

  • Arhiepiscopia Tomisului spune că nu a fost un gest ilegal.
  • INSP a recomandat împărtășanie cu lingurițe de unică folosință.

Constanţa, 16 mai. O zi în plină pandemie într-o ţară aflată între starea de urgenţă şi starea de alertă. La Catedrala "Sfinţilor Apostoli Petru și Pavel" Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împărtăşeşte credincioşii.

Mai mulţi copii, ţinuţi în braţe de părinţi, sunt împărtăşiţi cu aceeaşi linguriţă. Din acelaşi Sfânt Potir. Apoi se şterg la gură cu acelaşi prosop.

Femei cu copii in braţe așteptau la rând pentru a primi vinul şi pâinea sfinţite, din aceeaşi linguriţă.

Vezi și

Eugen Tănăsescu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului: Împărtăşirea pruncilor nu este ilegală pentru ca Înaltpresfinţitul Teodosie nu a încălcat nicio lege sau canon bisericesc care ar interzice actualmente împărtăşania. Înaltpreasfintitul Teodosie nu a putut să-i rănească sufleteşte şi să-i indepărteze de la Sfantul Potir. Biserica nu este unitate de alimentatie publica, ci instituţie de cult.

În urmă cu o săptămână, Institutul Naţional de Sănătate Publică recomanda ca taina împărtăşaniei să fie făcută cu linguriţe de unică folosinţă. Şi cu schimbarea paharului. Doar că preoţii s-au revoltat: nici politicienii, nici epidemiologii nu pot schimba un ritual vechi de secole.

Preot Ioan Istrati: Lingurile de unică folosinţă sau de plastic trebuie aruncate. Pai cum facem? Aruncăm sfantul trup cu sfantul sange din lingurile respective? Este o blasfemie uriasa! Lingurita asta mi-a fost daruita de tatal meu care este preot si a imparasit cu ea multe mii de oameni, fie la casele lor, fie la sfânta biserica.

Chiar Înaltpresfinţitul Teodosie declara că Biserica e autonomă faţă de stat şi că nu va face niciun compromis. Astfel că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române decide să amâne orice împărtăşanie până în iunie, după starea de alertă. 

Doar că la slujba de sâmbătă de la Constanţa niciun compromis de pandemie nu a fost făcut. Nimeni nu a purtat măşti sau mănuşi de protecţie, credincioşii nu au respectat distanţa socială şi au luat pască din acelaşi bol.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » ÎPS Teodosie a împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă. Reacția Arhiepiscopiei Tomisului