Două sportive adolescente, în pericol după ce s-au răsturnat cu caiacul, pe un lac din Tulcea. Reacţia uluitoare a antrenorului
Două sportive de 12 şi 13 ani s-au răsturnat cu caiacul chiar în timpul antrenamentului pe lacul Ciuperca.
Două sportive de 12 şi 13 ani s-au răsturnat cu caiacul chiar în timpul antrenamentului pe lacul Ciuperca. Nu erau supravegheate, deoarece antrenorii se aflau la aproape un kilometru distanţă, spun martorii. Norocul lor a fost că au avut vestă de salvare, însă din cauza distanţei de mal a fost nevoie de intervenţia pompierilor pentru a fi scoase din apa rece.
"Aşa se învaţă, domnule! Aşa se întâmplă! Asta e normal! Face parte din antrenament! Are vestă, are tot ce îi trebuie!" Sunt explicaţiile revoltătoare ale antrenorului de canotaj cu care cele două fete, de 12 şi respectiv 13 ani, se antrenau ieri după-amiază. Într-un moment de neatenţie s-au dezechilibrat, iar caiacele lor s-au răsturnat.
Copilele purtau vesta de salvare, dar nu a fost suficient. S-au panicat şi au rămas blocate în apa rece a lacului Ciuperca.
Medicii, dar şi pompierii au ajuns de urgenţă la apel. Fetele au fost scoase cu bine la mal după mai bine de jumătate de oră.
În urma incidentului... au rămas acuzaţii grave. Paznicul lacului susţine că sportivii nu erau supravegheaţi la antrenamente.
Antrenorul respinge acuzaţiile, dar parcă nu realizează pericolulul prin care au trecut cele două sportive.
(Reporter): Abia acum aţi venit la locul unde s-au răsturnat fetele?
(Antrenor): Ha, ha! Ce caterincă ai!
O anchetă va stabili cu exactitate cum s-a petrecut accidentul şi cineva va fi tras la răspundere.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰