Observator » Evenimente » Titi Aur, despre accidentul cu 10 morţi din Ialomiţa: "O tragedie. Şi nu se face nimic pentru evitarea unor astfel de momente"

Titi Aur, despre accidentul cu 10 morţi din Ialomiţa: "O tragedie. Şi nu se face nimic pentru evitarea unor astfel de momente"

10 persoane au murit şi şapte au fost rănite, în accidentul din Ialomiţa Un autotren şi un microbuz, implicate în accidentul din Ialomiţa
Cristi Ioniţă | Timp citire: 2 minute
Publicat la 05.10.2019, 08:48 | Modificat la 05.10.2019, 09:50

Un grav accident de circulaţie, cu 10 morţi şi şapte răniţi, s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în judeţul Ialomiţa.

Un grav accident de circulaţie, cu 10 morţi şi şapte răniţi, s-a produs, sâmbătă dimineaţa, în judeţul Ialomiţa.

Şoferul unui autotren a pierdut controlul volanului, iar mastodontul a lovit în plin un microbuz de transport persoane.

Titi Aur dă vina pe şoferi pentru multe dintre accidentele produse în România

Articolul continuă după reclamă

Titi Aur, multiplu campion auto, susţine, într-o intervenţie avută la Antena 3, că "este o nouă tragedie şi din păcate nu se face nimic pentru evitarea unor astfel de momente. Nimic organizat pentru a reduce numărul de tragedii sau numărul de victime".

Titi Aur susţine că o mare parte din vină aparţine şoferilor "care nu conştientizează pericolul de pe şosele. Dacă nu purtăm centura de siguranţă, putem avea leziuni fatale şi la o viteză de 30 de kilometri pe oră".

De asemenea, multiplul campion auto dă vina pe atitudinea unor şoferi care consideră că nu pot păţi nimic "atâta timp cât se gândesc că sunt şoferi de mult timp şi conduc pe un drum cunoscut".

Titi Aur este de părere că o soluţie pentru evitarea unor astfel de tragedii este "introducerea noţiunii de protecţia muncii. Singura meserie din România în care nu se face protecţia muncii este condusul maşinii".

Pe acelaşi subiect