Toţi poliţiştii din România, moment de reculegere la ora 12:00 pentru Cristian Amariei, colegul lor ucis de un interlop, la Recea
Toţi poliţiştii din România vor ţine un moment de reculegere la ora 12:00 pentru Cristian Amariei, colegul lor ucis de un interlop, la Recea. Sindicate poliţiştilor au organizat această acţiune şi au transmis un comunicat.
Toţi poliţiştii din România vor ţine un moment de reculegere la ora 12:00 pentru Cristian Amariei, colegul lor ucis de un interlop, la Recea. Sindicate poliţiştilor au organizat această acţiune şi au transmis un comunicat.
"Biroul Executiv Central al SNPPC și toți membrii noștri de sindicat suntem profund revoltați și îndurerați de tragicul eveniment petrecut în zona Recaș, județul Timiș, acolo unde, în cursul zilei de ieri, 2 iunie, Cristian Amariei, unul dintre colegii noștri, aflat la datorie, și-a pierdut viața, fiind împușcat cu sânge rece de un individ periculos, urmărit internațional. Astăzi, luni, 3 iunie, la ora 12.00, polițiștii din întreaga țară vor ține un moment de reculegere, pentru colegul nostru căzut la datorie. În acest context, toate autospecialele (disponibile) vor staționa și vor avea pornite semnalele acustice și luminoase (politiștii vor prezenta omagiul în afara acestora), iar restul personalului, în măsura posibilității, va întrerupe activitatea și va păstra un moment de reculegere; la sediile unităților se pot organiza momente comemorative corespunzătoare.
Transmitem sincere condoleanțe familiei îndoliate și Dumnezeu să-l odihnească în pace pe colegul nostru, a cărei dispariție prematură trebuie să ne trezească odată la realitate!
Noi nu vrem ajutoare de înmormântare, noi vrem respect și protecție din partea instituției în slujba căreia ne aflăm!"
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰