Video Tragedie provocată de o adolescentă la volan, în Brăila. Un băiat de 16 ani a fost găsit mort pe trotuar, după ce fata a sărit cu mașina de pe șosea și s-a oprit lângă un bloc de locuințe
Accident mortal, azi noapte, în municipiul Brăila, provocat de o tânără de 17 ani. Victima este un băiat de 16 ani. În jurul orei 21:50, fata, care ar fi condus cu viteză, a pierdut controlul volanului când a urcat cu maşina pe un pod, a acroșat un stâlp, după care s-a oprit cu autoturismul pe spațiul verde.
După accident, la fața locului, pe trotuar, a fost descoperit tânărul de 16 ani. Medicii au încercat să-l resusciteze, dar nu i-au mai putut salva viaţa. Şi adolescenta de la volan a fost rănită şi a fost transportată la spital. Tânăra a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Comentarii
Întrebarea zilei
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰