Observator » Evenimente » Travis Scott şi Green Day au fost vedetele serii în a doua zi la Coachella, cel mai mare festival din SUA

Video Travis Scott şi Green Day au fost vedetele serii în a doua zi la Coachella, cel mai mare festival din SUA

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 13.04.2025, 20:16 | Modificat la 13.04.2025, 20:17

Continuă petrecerea la cel mai mare festival de peste ocean. Sute de mii de tineri din toată lumea au venit să-şi vadă idolii pe scena de la Coachella, unde au urcat cele mai mari nume din lumea muzicii rock şi hip-hop. Travis Scott şi Green Day au fost favoriţii serii.

A doua zi a festivalului Coachella a continuat pe ritmuri de hip-hop. Travis Scott a fost cap de afiş şi a adus în faţa scenei din California peste 250.000 de fani din toate colţurile lumii. Atmosfera de la concertul rapperului a fost întreţinută cu artificii şi jocuri de lumini.

Mâine, cap de afiş este faimosul cântăreţ Post Malone

Green Day, legendara trupă rock a anilor '90, a electrizat scena principală de la Coachella, timp de o oră, cu acordurile de chitară electrică. Celebra piesă „Boulevard of Broken Dreams“ s-a cântat la unison cu fanii.

Articolul continuă după reclamă

Pe scena din California a urcat şi cea mai nouă senzaţie a muzicii britanice, Charli XCX. Nu s-a lăsat mai prejos nici diva Billie Eilish. Mâine, cap de afiş este faimosul cântăreţ Post Malone.