CLIPE DE GROAZĂ pentru călătorii unui tren regio! Garnitura a DERAIAT în apropiere de Baia Mare
Un tren care circula pe relaţia Satu Mare - Baia Mare a deraiat, miercuri dimineaţă, cei 12 călători care se aflau în acesta fiind preluaţi de alte garnituri care îi transportă la destinaţie.
Un tren care circula pe relaţia Satu Mare - Baia Mare a deraiat, miercuri dimineaţă, cei 12 călători care se aflau în acesta fiind preluaţi de alte garnituri care îi transportă la destinaţie.
”Este vorba despre trenul regio 4313, care circulă pe relaţia Satu Mare - Baia Mare, care a deraiat de o osie între staţiile Buşag - Baia Mare”, a declarat, miercuri, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan.
Potrivit sursei citate, în tren se aflau 12 călători care au fost mutaţi în alte garnituri locale cu care vor ajunge la destinaţie.
Circulaţia feroviară este întreruptă, la ora transmiterii acestei ştiri, pe ruta pe care a deraiat trenul regio, însă călătorii care sunt în garniturile care trec prin zonă sunt preluaţi de alte trenuri.
La ora transmiterii acestei ştiri se lucrează pentru a fi repus pe şine trenul care a deraiat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰