Observator » Evenimente » Tunel uriaş, împins pe sub şinele de cale ferată în Timişoara. Tehnologia folosită este o premieră pentru România

Video Tunel uriaş, împins pe sub şinele de cale ferată în Timişoara. Tehnologia folosită este o premieră pentru România

Iulia Pop | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.03.2025, 14:50 | Modificat la 10.03.2025, 15:08

O operaţiune impresionantă s-a finalizat cu succes în Timişoara. Un tunel lung de peste 70 de metri a fost împins sub 10 linii de cale ferată. Colosul de beton va servi drept pasaj rutier, iar tehnologia folosită de constructori este o premieră în România.

Operaţiunea de împingere a chesonului începută în luna decembrie a anului trecut se aproprie de final, pentru că acest colos de 70 de metri lungime şi 28 de metri lăţime este pus pe poziţie. 

Tunel împins sub şinele de tren, în Timişoara

Practic, un tunel uriaş a fost efectiv introdus pe sub liniile de cale ferată, zece linii extrem de importante din zona Gării de Nord din Timişoara.

Articolul continuă după reclamă

Acest colos a înghiţit 3.500 de metri cubi de beton şi aproape 420 de tone de fier. Urmează lucrări specifice de conectare a chesonului cu radierul, dar şi alte intervenţii de consolidare.

Iulia Pop

Reporter senior la Observator Antena 1, care acoperă partea de Vest a țării. Are peste 20 de ani de experienţă în jurnalism.

Like