Anchetă după moartea inexplicabilă în puşcărie a lui Lepa, cel care l-a ucis pe poliţistul Cristian Amariei (Video)
Ucigaşul poliţistului din Timiş s-a sinucis în spatele gratiilor. Ionel Lepa a fost găsit dimineaţă fără suflare în baia unei celule din Penitenciarul Timişoara. Nu avea colegi de carceră, iar moartea lui a declanşat o anchetă internă în închisoare.
Ucigaşul poliţistului din Timiş s-a sinucis în spatele gratiilor. Ionel Lepa a fost găsit dimineaţă fără suflare în baia unei celule din Penitenciarul Timişoara. Nu avea colegi de carceră, iar moartea lui a declanşat o anchetă internă în închisoare. Între timp apar detalii şi despre operaţiunea de capturare a suspectului. Ordinul a fost anunţat printr-un mesaj pe un chat. Iar Cristian Amariei nu a ştiut în niciun moment că a plecat în căutarea unui tâlhar înarmat.
Dimineaţa, puţin după 6 şi 30 de minute, s-a dat alarma în penitenciarul din Timişoara. Gardienii au bătut la uşa celulei lui Ionel Lepa. Veniseră cu micul dejun şi, conform procedurii, Lepa trebuia să deschidă singur vizeta. Nu s-a întâmplat asta.
Gardienii au deschis uşa celulei şi au constatat ca prizonierul nu era acolo. Au intrat în toaletă şi l-au găsit pe Lepa spânzurat. Au chemat în ajutor un echipaj al ambulanţei.
Un singur gardian ar fi trebuit să verifice secţia cu 30 de arestaţi, în care se afla şi ucigaşul poliţistului.
O anchetă internă la penitenciar va stabili cum a reuşit să îşi pună capăt zilelor fără ca cineva să intervină la timp. Din celula lui Lepa, criminaliştii au ridicat cearşaful.
Ionel Lepa fusese evaluat de un psiholog chiar înainte de a fi încarcerat, în urmă cu cinci zile.
Vestea sinuciderii a ajuns repede şi la familia agentului din Recaş.
Înainte de a ajunge în spatele gratiilor, Lepa a fost spitalizat sub pază strictă. O declaraţie i-a susprins, atunci, pe medici.
Cristian Amariei a fost trimis la moarte sigură, acuză colegii agentului. În ziua în care a fost împuşcat, seful Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş, Florin Diacenco, a transmis pe un grup intern de whatssup ordinul ca maşina suspectului să fie oprită în trafic şi verificată.
Nicio vorbă însă despre cât de periculos este suspectul şi dacă este înarmat.
Şeful de la Ivestigaţii Criminale nu a dorit să comenteze acuzaţiile sindicaliştilor şi a anunţat că, dacă va considera necesar, va acţiona în instanţă.
Moartea lui Cristian Amariei ar putea schimba Codul Penal.
Un proiect de lege depus la Senat cere condamnarea pe viaţă a celor care ucid poliţişti sau jandarmi.
Corpul de control al Poliţiei Române va trebui să stabilească vinovatul pentru moartea agentului.
În timp ce sinuciderea ucigaşului este anchetată şi de procurori.
În urmă cu aproape doi ani, la penitenciarul Botoşani, un tânăr acuzat că l-a înjunghiat mortal pe un poliţist dintr-o gară din Suceava şi-a pus şi el capăt zilelor.
În acel caz ancheta a stabilit că angajaţii penitenciarului nu puteau împiedica gestul extrem.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰