Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ultimele imagini cu Camelia Tişe, care a murit de malarie după vacanţa din Zanzibar. Organele i-au cedat rând pe rând

Camelia Tişe, fina primarului Emil Boc şi fosta soţie a preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, a murit de malarie! Femeia, în vârstă de 47 de ani, se întorsese de două săptămâni din Zanzibar, o destinaţie aflată în topul preferinţelor românilor. Ar fi confundat simptomele bolii cu o răceală şi nu s-a dus la doctor. Şi o femeie de 55 de ani din Braşov a murit după ce a călătorit în ţara africană. Deşi a fost îngrijită la Spitalul Victor Babeş din Capitală, medicii nu au putut să o salveze. Alte două persoane diagnosticate cu malarie sunt internate în stare gravă.

de Redactia Observator

la 06.02.2024 , 19:10

Sunt ultimele imagini cu Camelia Tişe, un notar celebru în Cluj-Napoca, în timpul vacanţei din Tanzania şi Zanzibar. Fericită, zâmbitoare, în timp ce explorează insula alături de localnici.

Pe 26 ianuarie, Camelia se întoarce din vacanţa exotică. Se simte tot mai rău, dar nu ajunge la medic. În lipsa unui diagnostic şi fără tratament specific, organele îi cedează unul după altul. Surse Observator spun că femeia ar fi murit încă de duminică. Luni, menajera a găsit-o prăbuşită în apartamentul ei din Cluj. Pentru medicii legişti este clar - cauza decesului este infecţie cu malarie în formă severă.

Camelia Tişe a murit de malarie

Vezi și

Alex Prunean, reporter Observator: Anchetatorii au aflat ca femeia calatorise într-o țară africană încă de când făceau cercetarea în apartamentul acesteia. Atunci i-au atenționat pe țoți cei care trebuie să îi atingă cadavrul să se echipeze corespunzător.

Mihai Moisescu, DSP Cluj: Nu există absolut niciun risc e sănătate pentru cei din anturaj. Se va desfăşura o anchetă epidemiologică privind cazul.

Soţia primarului Emil Boc, naşa de cununie a familiei Tişe, a postat un mesaj emoţionant pe Facebook.

"M-ai sunat din Africa, de ziua mea, exact acum două săptămâni. Ne-am promis să ne vedem la o cafea după ce te întorci. N-a mai fost să fie."

Cel mai probabil, Camelia nu s-a gândit că suferă de o maladie atât de gravă. Simptomele malariei apar, în general, la 7 zile de la înţepătura de ţânţar. Boala debutează exact ca o răceală - cu frisoane, dureri de cap, moleşeală, tuse. Se instalează apoi rapid convulsiile, vărsăturile, senzaţia de sufocare, iar în cele din urmă întreg organismul intră în colaps.

Simin-Aysel Florescu, manager Victor Babeş: Malaria severă e o boală extrem de serioasă, sunt afectate toate organele vitale începând de la creier până la plămâni, rinichi, ficat. Pe noi ne-a alarmat acum, ca şi pe restul Europei, că există un număr în creştere de cazuri care vin din Zanzibar, o regiune care era considerată puţin mai protejată.

11 români au fost diagnositicaţi cu această boală gravă în ultimele trei luni

În Zanzibar, rata de infectare este extrem de scăzută, iar medicii vorbeau aproape de eradicare. Însă, turiştii, care ies din resorturi pentru a descoperi şi alte locuri de pe continentul african, se pot întoarce infectaţi.

11 români au fost diagnositicaţi cu această boală gravă în ultimele trei luni şi toţi au un lucru în comun: au fost recent în vacanţă în Zanzibar şi Tanzania. Şi o femeie de 55 de ani din Braşov a murit deşi era tratată la spitalul Victor Babeş din Bucureşti.

Andreea Petrescu, reporter Observator: Femeia avea o formă severă de malarie şi a ajuns la spital după mai bine de o săptămână. Avea febră, frisoane, dureri de cap, dureri musculare, confuzie, dezorientare şi tulburări respiratorii.

Alţi trei români sunt internaţi în stare gravă. Printre ei - o femeie de 55 de ani din Bihor care de cinci ani era misionară într-o asociaţie care ajută copiii din Tanzania.

Lisa Crăiuț, purtător de cuvânt Spitalul județean Oradea: S-a prezentat la spital cu frisoane, febră şi stare de confuzie. A fost transportatată cu elicopterul l-a spitalul Babeş din Bucureşti.

În ultimii cinci ani, au fost aproape 100 de cazuri de infecţii cu malarie în România

În ultimii cinci ani, au fost aproape 100 de cazuri de infecţii cu malarie în România. Medicii avertizează turiştii să treacă pe la specialist pentru tratament profilactic înainte de a pleca în ţări exotice în care e semnalată maladia. Printre ele - Zanzibar, Tanzania, Kenya, Brazilia, Peru, republica Dominicană sau Thailanda. Doar că medicamentele sunt practic de negăsit.

Din 2021, există şi un vaccin pentru malarie, însă nici acesta nu se găseşte momentan în România. Profilaxia cu medicamente antimalarice se începe cu cel puţin o săptămână înaintea calatoriei într-o zonă endemică. Anual, între 300 și 500 de milioane de persoane sunt infectate, iar una din cinci persoane infectate moare.

În ultimii ani, Zanzibar a intrat în topul destinaţiilor românilor care vor să se relaxeze pe plaje cu nisip fin şi alb şi să înoate într-un ocean de culoare turcoaz care îţi taie respiraţia.

Liliana Cojocaru Șerban, director agentie de turism: Iarna este o destinaţie în care putem să facem plajă, este zbor direct, preţurile pot fi de la hoteluri de 3 stele până la 5 stele, există variante pentru toată lumea.

În 2023, numărul turiştilor români care şi-au rezervat vacanţe în statul african vizitat şi de preşedintele Klaus Iohannis a crescut cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » Ultimele imagini cu Camelia Tişe, care a murit de malarie după vacanţa din Zanzibar. Organele i-au cedat rând pe rând