Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bărbat de 58 de ani s-a ales cu arsuri, după ce a încercat să stingă incendiul care i-a cuprins casa, în Giurgiu. Pompierii au salvat 17 pisici din locuință

Un bărbat de 58 de ani din Giurgiu s-a ales cu arsuri, după cea încercat să stingă incendiul care i-a cuprins casa. Pompierii chemați la fața locului au reușit să stingă flăcările și au salvat 17 pisici.

de Redactia Observator

la 28.01.2023 , 14:24

”Un bărbat a suferit arsuri la nivelul capului şi al mâinilor, în încercarea de a stinge incendiul care a izbucnit în locuinţa sa. Evenimentul s-a produs, în această dimineaţă, în localitatea Găujani. Chemaţi în ajutor, pompierii s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii ISU Giurgiu.

Bărbatul a fost dus la spital 

Potrivit acestora, paramedicii i-au acordat primul ajutor proprietarului, în vârstă de 58 de ani, şi l-au transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. În curtea bărbatului au fost găsiți 10 câini, iar din interiolul casei au fost salvate 17 pisici. 

Articolul continuă după reclamă

”Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperişului, în bucătărie şi într-o încăpere în care era amenajat un atelier. Fumul degajat a pătruns şi în locuinţă, de unde pompierii au salvat 17 pisici”, a mai transmis sursa citată.

Articol realizat cu ajutorul informațiilor transmise de reporterul Observator, Bogdan Dinu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un bărbat de 58 de ani s-a ales cu arsuri, după ce a încercat să stingă incendiul care i-a cuprins casa, în Giurgiu. Pompierii au salvat 17 pisici din locuință