Un bărbat din Botoșani a murit strivit de propria maşină, după ce a uitat să tragă frâna de mână
Un bărbat de 52 de ani, din localitatea Mlenăuţi, a murit după ce a fost strivit de propriul autoturism.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani, Dorina Lupu, incidentul s-a întâmplat chiar la intrarea în gospodărie, bărbatul fiind găsit sub maşină de soţia lui, care a sunat după ajutor.
"La faţa locului au ajuns un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD şi o ambulanţă aparţinând Serviciului de Ambulanţă Judeţean. Victima a fost scoasă de sub autoturism de către pompieri şi preluată de echipajele medicale care au început imediat manevrele de resuscitare. Din nefericire, s-a constatat decesul", a afirmat Lupu, potrivit Agerpres.
Surse din Poliţie susţin că bărbatul ar fi coborât din maşină pentru a deschide poarta de la intrarea în curte, însă între timp autoturismul, care nu avea frâna de mână trasă, ar fi luat-o la vale. El a încercat să oprească maşina, dar a fost strivit sub greutatea acesteia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰