Un bărbat din Olt a murit, la trei săptămâni după ce a mâncat o conservă de pește făcută în casă
Un bărbat din județul Olt a murit la trei săptămâni, după ce a mâncat o conservă de pește făcută în casă. Analizele efectuate la Institutul Cantacuzino au cofirmat toxina botulinică, dar ancheta continuă pentru stabilirea exactă a sursei de infectare. Serul antibotulinic este extrem de rar.
Bărbatul a mâncat din conserva făcută în casă la finalul lunii august și a început să se simtă rău în jurul datei de 12 septembrie. El a fost la medicul de familie, apoi la spitalul din Slatina, unde, din analizele efectuate s-a pus diagnosticul de botulism. În 21 septembrie, bărbatul a decedat, scrie Mediafax.
Serul antibotulinic, extrem de rar
Ministrul Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, dacă România are stoc de vaccin împotriva botulismului, iar el a explicat faptul că acest ser este extrem de rar la nivelul UE.
„Nu sunt stocuri mari. Serul antibotulinic e un produs foarte rar în Uniunea Europeană. Noi, în general, luam ser antibotulinic din țările din fosta Uniune Sovietică, de obicei luam din Republica Moldova. Cu siguranță există ser antibotulinic la unele dintre spitalele de boli infecțioase din țară”, a spus ministrul Alexandru Rafila.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰