Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bebeluş de o lună, găsit mort după ce locuinţa în care se afla a luat foc, în Constanţa

Un bebeşul de o lună, din judeţul Constanţa, a fost găsit mort, miercuri, după ce locuinţa în care se afla a luat foc.

de Redactia Observator

la 30.10.2024 , 11:43

Un bebeluş de o lună, găsit mort după ce locuinţa în care se afla a luat foc, în Constanţa - Replicaonline

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, miercuri, în jurul orei 10.15, că într-o locuinţă din comuna Oltina a izbucnit un incendiu.

În imobil a fost găsită o fetiţă, de aproximativ o lună, care era carbonizată. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea intervin pentru stingerea focului cu două autospeciale cu apă şi spumă.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit replicaonline, bebelușul mai avea încă patru frați, aceștia fiind scoși din casă de către un vecin, elev de clasa a VIII-a. Cei mici se jucau cu focul prin casă, fiind lăsați nesupravegheați de către mama care se dusese la magazin, tatăl fiind la serviciu.

Ce spun oamenii legii

La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 10.15, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Secția 1 Poliție Rurală Băneasa au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Oltina ar fi izbucnit un incendiu. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. În urma lichidării incendiului, în imobil a fost găsit un nou-născut de sex feminin, în vârstă de aproximativ o lună, decedat. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un bebeluş de o lună, găsit mort după ce locuinţa în care se afla a luat foc, în Constanţa