Video Un candidat al unui consiliu local din Olt ar fi violat-o pe colega de 14 ani a fiicei sale. I-a spus că va sfârşi ca victimele lui Dincă dacă vorbeşte
Un bărbat din judeţul Olt care aspira la o carieră politică a ajuns în arest după ce ar fi violat o copilă de 14 ani, colegă cu propria fiică. Bărbatul are 33 de ani şi până să ajungă după gratii pentru viol figura, spun surse Observator, pe lista propunerilor pentru consilierii locali ai unei comune din judeţ. Cariera lui politică s-a curmat însă brusc, chiar înainte să înceapă pentru că individul ar putea sta ani buni după gratii.
Un întreg sat este în stare de şoc după cele întâmplate în urmă cu câteva zile. Fata de 14 ani, locuieşte pe aceeaşi stradă cu agresorul, vecini la câteva case, şi se cunoşteau de foarte mult timp. Tocmai de aceea adolescenta avea încredere în bărbat iar în momentul în care acesta i-a propus să meargă cu el cu maşina în Caracal, la câţiva km depărtare, pentru a cumpăra ceva din oraş.
Bărbatul a ameninţat-o cu moartea
Fata nu a avut absolut nimic împotriva, doar că la jumătatea drumului spune fata că bărbtul a oprit maşina, a încuiat-o în maşină şi a profitat de ea. Apoi a încercat să ascundă urmele violului şi a ameninţat-o pe fată că dacă povesteşte ceva acasă sau îl reclamă la poliţie atunci va sfârşi precum cele două fete omorâte de criminalul Gheorghe Dincă. Fata de frică nu a povestit nimic, însă părinţii şi-au dat seama că ceva este neînregula deoarece tremura, a leşinat, apoi în cele din urmă a povestit ceea ce s-a întâmplat.
În secunda 2, rudele au sunat la poliţie dar bărbatul a fost reţinut, pus în faţa probelor găsite la faţa locului care au fost de netăgăduit acesta a recunoscut tot ceea ce a făcut. În acest moment el este arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile pentru infracţiunea de viol. Aspira la o carieră politică, era pe listele unui partid pentru funcţia de consilier local aici în localitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰