Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un chirurg de la spitalul Militar, violonist în Orchestra mondială

Un chirurg de la spitalul Militar a fost ales să cânte la vioară în Orchestra mondială. Între cele două pasiuni nu există contradicţii. Doctorul Remus Nica are ani de studiu şi o mână de maestru

de Redactia Observator

la 04.04.2015 , 20:07

Un chirurg de la spitalul Militar a fost ales să cânte la vioară în Orchestra mondială. Între cele două pasiuni nu există contradicţii. Doctorul Rermus Nica are ani de studiu şi o mână de maestru

Respectă jurământul lui Hipocrate şi notele lui Mozard. 

Doctor. Maior. Şi meloman. Remus Nica stă ore în şir în sala de operaţie, iar pâlpâitul aparatelor este neapărat acompaniat de muzică. Este unul dintre medicii renumiţi de la Spitalul Militar. Şi nu doar pentru anii de superspecializare în chirurgie miniminvazivă. A lăsat aţa chirurgicală şi a început să mişte corzile de la vioară. Cu acceaşi precizie ca la operaţie.

Vezi și

A studiat vioara în copilărie până când a intrat la medicină. Credea că n-o să mai aibă timp să cânte niciodată. Soţia l-a convins că trebuie să îşi ia şi un al doilea job. Să cânte la vioară într-o orchestră.

E o strategie a şefului chirurgilor de la Spitalul Militar. Fiecare medic să aibă un hobby. Remus Nica face vioara să răsune la nivel internaţional. Este membru în orchestra mondială şi europeană a medicilor. Iar în această seară, susţine un concert dedicat Zilei Sănătăţii din România.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi deschis copilului vostru un cont de economii?
Observator » Evenimente » Un chirurg de la spitalul Militar, violonist în Orchestra mondială