Comerciant de la Târgul de Crăciun din Sibiu, prins beat la volan, reţinut pentru dare de mită după ce le-a oferit poliţiştilor 2.000 de lei
Un comerciant de la Târgul de Crăciun din Sibiu, prins băut la volan, a fost reţinut după ce a dat mită 2.100 de lei poliţiştilor ca să scape nepedepsit, informează un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu. Iniţial, bărbatul le promisese suma de 5.000 de lei, transmite Agerpres.
"În fapt s-a reţinut că în data de 03.01.2023, o persoană de sex masculin în vârstă de 31 de ani din judeţul Harghita, care anterior a desfăşurat activităţi comerciale ocazionate de Târgul de Crăciun din Sibiu, a fost oprită în trafic şi testată cu aparatul etilotest de către organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu - Secţia 1 Poliţie Urbană, rezultând o valoare pozitivă, anume - 0.97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Urmare a acestui rezultat şi pentru ca agenţii de poliţie să nu dispună măsurile legale incidente în cauză, suspectul a promis acestora suma de 5.000 de lei. Organele de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu - Secţia 1 Poliţie Urbană au sesizat imediat fapta de corupţie lucrătorilor din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie Sibiu, care, sub îndrumarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au procedat la constatarea în flagrant a săvârşirii infracţiunii de dare de mită, suspectul fiind surprins oferind cu titlu de mită suma de 2.100 de lei agenţilor de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Sibiu - Secţia 1 Poliţie Urbană, pentru ca aceştia să efectueze cercetările penale într-o manieră în care să nu îi fie antrenată răspunderea penală pentru săvârşirea infracţiunii rutiere şi astfel să îşi încalce atribuţiile de serviciu", se arată în comunicat.
Bărbatul prins în flagrant a fost reţinut pentru 24 de ore.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰