Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un copil de un an şi jumătate a murit la spitalul din Satu Mare, după ce cu o zi mai devreme fusese diagnosticat cu varicelă şi trimis acasă

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare efectuează joi o anchetă după ce un copil de un an şi jumătate a decedat.

de Redactia Observator

la 11.01.2018 , 16:40

Un copil de un an şi jumătate a murit la spitalul din Satu Mare, după ce cu o zi mai devreme fusese diagnosticat cu varicelă şi trimis acasă

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Satu Mare efectuează joi o anchetă după ce un copil de un an şi jumătate a decedat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Constantin Demian.

Potrivit acestuia, copilul de un an şi jumătate a ajuns la UPU miercuri, la ora 22,25, cu ambulanţa şi i s-a pus diagnosticul iniţial de varicelă. La ora 23,15 mama acestuia, din localitatea Stâna a cerut externarea sa, întrucât ar fi avut un consătean în spital cu care să meargă spre casă, copilul fiind în stare bună, dar joi dimineaţa copilul a ajuns din nou la Urgenţe.

"La ora 5,51 a ajuns din nou la noi. (...) A stat în incinta UPU cu tratament, iar la ora 9,15 s-a cerut consult al unui medic de boli infecto-contagioase. Copilul respira bine, dar ulterior s-a înrăutăţit starea lui, iar la 9,45 s-a solicitat acordul pentru transfer la o clinică din Cluj. Clujul şi-a dat acceptul, dar starea s-a înrăutăţit şi nu s-a mai făcut trasferul. Ne-am autosesizat, am sesizat comisia de analiză a deceselor pentru identificarea eventualelor culpe medicale.", a declarat Constantin Demian.

Articolul continuă după reclamă

Părinţii copilului au afirmat că vor depune plângeri împotriva medicilor. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Un copil de un an şi jumătate a murit la spitalul din Satu Mare, după ce cu o zi mai devreme fusese diagnosticat cu varicelă şi trimis acasă