Foto VIDEO. Un pompier din Petroşani şi-a cerut iubita în căsătorie la 35 de metri înălţime, în nacela autoscării de intervenţie
Cerere de căsătorie inedită în Petroşani. Un pompier a îmbinat iubirea cu munca şi a decis să îngenunchieze în faţa alesei inimii sale chiar în nacela autoscării de intervenţie. Întreg momentul a fost filmat cu o dronă.
După o relaţie de dragoste de mai bine de 7 ani, sergentul major Andrei Calimandruc şi-a luat inima în dinţi şi i-a pus întrebarea cea mare iubitei sale, chiar în nacela autoscării de intervenţie din cadrul Detaşamentului Petroşani.
După ce a primit răspunsul tremurat al tinerei, pompierul a scos şi un buchet mare de trandafiri din ghiozdan. Momentul plin de emoţie şi bucurie a fost surprins video de o dronă.
"Cerere în căsătorie la înălţime, la propriu şi la figurat, pusă la cale de un pompier petroşănean. Sergentul major Andrei Calimandruc a îngenuncheat şi a oferit inelul alesei inimii sale în nacela autoscării de intervenţie, din cadrul Detaşamentului Petroşani, ridicată la 35 de metri înălţime.
Andrei şi Andreea au decis să-şi unească destinele după 7 ani de când s-au întâlnit, martori la cererea inedită în căsătorie fiind colegii pompierului petroşănean, care au rămas, totuşi, cu picioarele pe pământ. Andreea şi Andrei să aveţi parte de o viaţă frumoasă împreună şi să vă menţineţi aspiraţiile mereu la înălţime! I.S.U. Hunedoara va urează casă de piatră!" , a transmis ISU Hunedoara.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰