Un şofer a adormit la volan și a provocat un carambol pe A1, între Arad şi Timişoara. 12 oameni au fost răniţi
12 oameni au fost răniți, iar șapte dintre ei au ajuns la spital în urma unui carambol produs noaptea trecută pe autostrada A1 între Timișoara și Arad. Două autoutilitare care transportau mașini și alte trei autoturisme s-au ciocnit după ce unul dintre șoferii implicați ar fi adormit la volan.
Răniții sunt conștienți și cooperanți, viața lor nu este pusă în pericol, potrivit cadrelor medicale care au supus victimele la analizele de urgență și le-au acordat primul ajutor. Apelul de urgență a venit în jurul orei 1 la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Se sesiza faptul că pe sectorul de autostradă A1 dintre Timișoara și Arad, mai precis în dreptul localității Şagos, a produs un carambol.
Un șofer a adormit la volan, iar vehiculul pe care îl conducea a fost lovit din spate de alte patru vehicule. Două dintre ele sunt utilitare care transportau la rândul lor alte vehicule pe platformă.
La față locului au fost mobilizate echipaje de descarcerare și echipaje medicale de urgență zero. Toate victimele au ajuns de urgență la spital, însă, viața lor, din fericire, nu este în pericol. Polițiștii încearcă să refacă filmul acestui accident și să stabilească în mod evident responsabilitățile șoferilor implicați.
