Un șofer băut a intrat cu mașina în gardul spitalului din Slatina. Ce alcoolemie avea
Un tânăr de 27 de ani a intrat în noaptea de marți spre miercuri cu mașina în gardul spitalului din Slatina. Polițiștii au constatat că acesta avea 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit IPJ Olt, accidentul a avut loc în jurul orei 1.30 pe strada Crișan din municipiul Slatina. Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu ar fi adapat viteza la condițiile de drum și a pierdut controlul direcției, intrând în gardul unității medicale.
În urma accidentului, nu au existat victime
În urma accidentului, nu au existat victime, fiind produse doar pagube materiale. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰