Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un șofer din Arad s-a ascuns sub mașină de frica polițiștilor care l-au oprit în trafic. Ce le-a spus oamenilor legii

Un bărbat de 41 de ani din județul Arad s-a ascuns sub mașină, după ce a fost oprit de polițiști în trafic. Bărbatul, care era băut și nu avea permis de conducere, a crezut că așa va scăpa de sancțiuni. Când i-au auzit explicațiile, oamenii legii nu au stat pe gânduri și i-au făcut dosar penal.

de Redactia Observator

la 21.02.2022 , 16:26

Un șofer din Arad s-a ascuns sub mașină de frica polițiștilor care l-au oprit în trafic. Ce le-a spus oamenilor legii - Politia Romana/ Facebook - imagine ilustrativa

Incidentul a avut loc în localitatea Hălmagiu, din județul Arad, unde un echipaj de poliție i-a făcut semn unui șofer să oprească autoturismul pentru control.

Bărbatul aflat la volan s-a conformat, însă la vederea polițiștilor, acesta a coborât din vehicul, încercând să se ascundă sub autoturism. Când a fost întrebat ce se întâmplă, bărbatul le-a declarat polițiștilor că ar fi efectuat reparații la toba de eșapament, scrie aradon.ro.

”Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din Hălmagiu, emana halenă alcoolică, fiindu-i solicitată testarea cu aparatul alcooltest, dar a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea de probe biologice. Totodată, s-a constatat că cel în cauză nu deține permis de conducere”, a transmis IPJ Arad.

Articolul continuă după reclamă

Astfel, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru sustragere de la recoltarea de probe biologice şi conducere fără permis.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Evenimente » Un șofer din Arad s-a ascuns sub mașină de frica polițiștilor care l-au oprit în trafic. Ce le-a spus oamenilor legii