Antena Meniu Search
x

Video Un tablou sinistru: La Slobozia, gropile în cimitir se fac cu excavatorul, morţii ajung să fie îngropaţi aproape de şosea, din lipsă de spaţiu

Dezastrul sanitar devine si mai palpabil în cimitire. Groparii nu mai fac faţă, sapă locurile de veci chiar şi la marginea drumului. Am ajuns aici pentru că oamenii nu s-au vaccinat, iar când se infectează, sună prea târziu la ambulanţă de teamă să nu ajungă în spitale. În alte cazuri, salvările nu mai fac faţă solicitărilor şi ajung prea târziu. Vă avertizăm, imaginile vă pot afecta emoţional.

de Redactia Observator

la 21.10.2021, 22:17

Vezi și

Sunt imaginile groazei care surprind cel mai bine dezastrul în care ne aflăm. Un tablou sinistru cu cimitire pline şi gropari care sapă mormânt după mormânt. 

Rosca Petre Valeriu, directorul ADP Slobozia: Noi am detaşat o formaţie de 8 oameni şi un excavator care să sape gropi la foc continuu. Nu am mai întâlnit aşa ceva. 

Nu mai e loc, aşa că se sapă locuri de veci la marginea cimitirului, aproape de şosea. Morţi, mormane de pământ şi coroane de flori pe marginea drumului.

Oamenii aşteaptă şi zece zile până când îşi pot îngropa morţii

Pe acelaşi subiect

La Oradea, oamenii trebuie să aştepte şi zece zile până când îşi pot îngropa morţii. Numărul înmormântărilor s-a dublat în criza sanitară. 

Liviu Andrica, director ADP Oradea: Dacă înainte aveam 5, 6 înmormântări pe zi, astăzi suntem la 11, 12 înmormântări pe zi. Am dat anunţuri pentru angajări gropari. 

Sunt imagini cum vezi doar în filmele de groază. O bucată de pâmânt cât vezi cu ochii este pregătită pentru viitoarele gropi. 

Moartea loveşte nemilos. De multe ori, pentru că bolnavii de COVID nu cheamă ambulanţa decât prea târziu. Această familie a pierdut doi oameni în trei zile, un bunic de 75 de ani şi fiul acestuia de 48 de ani. Niciunul nu era vaccinat. Credeau că au o banală răceală. 

Marius Gușă, nepotul: Zic, tataie, hai să mergem la spital. Că mă duc, că nu mă duc şi a făcut infarct.

Anişoara Guşă, rudă: La spital dacă ajungi, mori. Asta era gândirea lor. 

Medicul care a ajuns la ei acasă povesteşte drama.

Cătălin Sărdan, medic SAJ Teleorman: Era deja în stop cardio-respirator. Nu era vaccinat, nu credea în existenţa acestui virus. L-au convins prea târziu. 

La trei zile distanţă, s-a prăpădit şi băiatul bătrânului. 

Marius Gușă, nepotul: Avea plămânii foarte afectaţi, ni s-a spus. 80%. Saturaţia când a plecat de acasă era 50%.

Mirela Ciobanu, manager SAJ Teleorman: Nu doresc din prima transferul la spital sau internarea. Colegii mei, administrând oxigen pe moment, acesta nu-i mai ajută.

În toată ţara, medicii de pe ambulanţă se luptă, copleşiţi, cu morile de vânt. 

Costin Popescu, manager Serviciu Public Ambulanta Sibiu: Medicina de urgenţă se transformă în medicină de dezastre. Încercăm să ne pregătim pentru mai rău.

Rareş Florin Gavrilă, asistent: Am găsit o mulţime de pacienţi cu saturaţii mici. Auzim că după câteva zile pacientul a decedat fiind nevaccinat.

Pe umerii medicilor cade şi povara de a da veştile tragice. Ei anunţă familiile când un pacient moare. De multe ori, sunt acuzaţi că ar fi de vină pentru nenorocire sau chiar ameninţaţi. 

Simin Florescu, manager, Spitalul Victor Babeş: Sunt nişte reacţii destul de paradoxale şi, pe lângă tot chinul îngrijirii acestor pacienţi, noi trebuie să suportăm şi asta.

România rămâne în zodia COVID. Azi am avut 16 mii de infectări şi aproape 450 de decese. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Un tablou sinistru: La Slobozia, gropile în cimitir se fac cu excavatorul, morţii ajung să fie îngropaţi aproape de şosea, din lipsă de spaţiu