Curtea de Apel Bucureşti, undă verde pentru extrădarea lui Radu Mazăre
Radu Mazăre poate fi extrădat. După aproape 30 de ore de la reţinerea lui, Curtea de Apel Bucureşti a decis că sunt întrunite toate condiţiile pentru ca fostul edil să fie adus acasă. Are de executat o pedeapsă de nouă ani de închisoare.
Radu Mazăre poate fi extrădat. După aproape 30 de ore de la reţinerea lui, Curtea de Apel Bucureşti a decis că sunt întrunite toate condiţiile pentru ca fostul edil să fie adus acasă. Are de executat o pedeapsă de nouă ani de închisoare. Apar şi informaţii noi despre momentul capturării. Alături de fostul primar, a fost reţinută pentru scurt timp şi iubita lui.
Radu Mazăre se află acum într-un centru de reţinere din Capitala Republicii Madagascar, acolo unde probabil a şi primit vestea din ţară, aceea că judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au analizat joi solicitarea Poliţiei Române, formulată pe numele lui, şi au decis că demersurile pentru extrădare pot fi demarate.
Radu Mazăre a fost reţinut în Madagascar, când se afla alături de iubita sa
Până la această oră probabil că Ministrul Justiţiei a primit deja informarea oficială şi poate începe corespondenţa cu autorităţile din ţara africană.
Fostul politician are, pe insulă, un avocat care se ocupă de apărare, şi care, cu siguranţă, se va opune extrădării, invocând motivele pe care şi Radu Mazăre le-a expus în Madagascar în încercarea de a obţine azil politic.
Acelea că, susţine el, în România, nu a avut şi nu ar putea avea parte de o judecată corectă.
Radu Mazăre a fost reţinut miercuri la prânz de poliţiştii din Madagascar în timp ce se afla, alături de Roxana Mihalache, într-un spaţiu public din Antananarivo.
Radu Mazăre şi iubita sa au o relaţie de 18 ani, femeia ocupându-se de afacerile din Madagascar
Iubita lui Radu Mazăre a fost şi ea condusă la centrul de reţinere, pentru legitimare, dar femeia nu este urmărită internaţional şi nici nu i s-a adus vreo acuzaţie.
Cei doi au o relaţie de mai bine de 18 ani iar Roxana este şi cea care se ocupă de resortul deschis de Mazăre în Madagascar.
Deşi România nu are un tratat de extrădare cu Madagascar, Radu Mazăre ar putea fi trimis în România în baza convenţiei ONU împotriva corupţiei la care şi ţara noastră a aderat, la New York, în 2003.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰