Un tânăr băut şi fără permis a plonjat cu maşina furată de la 15 metri înălţime, direct în râul Cerna, la Herculane
Trei persoane au scăpat miraculos cu viaţă, noaptea trecută, după ce au plonjat cu maşina de la 15 metri înălţime, direct în albia râului Cerna, la Băile Herculane. În urma verificărilor, polițiștii au aflat că tânărul care se afla la volan, în momentul accidentului, nu deținea permis de conducere, era băut, iar autoturismul nu era înmatriculat și fusese furat din Șimian, județul Mehedinți.
Mașina a sărit în râul Cerna, într-un loc în care apa măsura aproape 2 m adâncime.
La fața locului au intervenit polițiștii din Băile Herculane, care au găsit în interiorul autoturismului trei persoane. Din fericire, toate în viață.
Şoferul de ocazie nu avea permis şi era băut
Cu ajutorul pompierilor militari, șoferul de ocazie și cei doi pasageri au fost scoși din epavă și, după un prim control medical la fața locului, efectuat de echipajul medical de pe ambulanță, cei trei au fost duși la sediul poliției, unde au fost audiați.
Așa au aflat agenții că tânărul de la volan, în vârstă de 23 de ani, plecase cu mașina din Șimian, judeţul Mehedinţi, deşi autoturismul nu era înmatriculat şi avea numere false.
Mai mult, acesta nu poseda permis de conducere, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0,71 mg alcool la mie. Șoferul de ocazie a fost reținut.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰