Observator » Evenimente » Prefectul de Harghita demis pentru cazul ursului ucis în stradă, la 16 ore după ce ursul fusese lovit de o maşină

Prefectul de Harghita demis pentru cazul ursului ucis în stradă, la 16 ore după ce ursul fusese lovit de o maşină

Cad capete după cazul cu ursul ucis în stradă Prefectul de Harghita a fost demis, după cazul cu ursul lovit de maşină - foto Observator.tv
Cristian Ionescu | Timp citire: 1 minut
Publicat la 17.11.2019, 15:08 | Modificat la 17.11.2019, 15:22

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a anunţat că a demarat procedura de demitere a prefectului județului Harghita, având în vedere modul în care autoritățile au gestionat situația ursului lovit de o mașină şi lăsat pe şosea să se chinuie timp de 16 ore.

Astfel, a fost începută procedura de demitere din funcție a prefectului județului Harghita pentru că, în calitatea sa de Președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, nu a luat măsurile corespunzătoare pentru a gestiona eficient și operativ această problemă, deși a fost înștiințat în timp util de către ISU Harghita despre eveniment și suferințele animalului rănit.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, vor fi efectuate verificări pentru a se stabili dacă sunt și alte persoane, manageri din structurile MAI de la nivel central, care nu au stabilit procedurile și responsabilitățile clare de intervenție, conform prevederilor legale.