Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea la copii: “Nivelul de protecție la ei e mult mai mare”
Valeriu Ghorghiţă susţine că studiile arată că în cazul vaccinării la copii, nivelul de protecţie este mult mai mare ca la adulţi.
„Datele din studiile efectuate în baza cărora s-a decis autorizarea aceastei grupe de vârstă au arătat un profil de siguranță și imunogenitate foarte bună. Este ca la adulți nu există contraindicații și datele de siguranță sunt similare, lotul cu care s-a făcut comparația a fost cel al tinerilor cu vârste între 16-25 de ani, în această grupă de vârstă există o mare asemănare din punct de vedere imunologic, al reactivității organismului. Este interesant că grupul celor cuprinși între 12-15 ani au dezvoltat un nivel mult mai bun al anticorpilor, un nivel al răspunsului imun chiar mai mare decât al lotului comparator. Nivelul de protecție la copii e mult mai mare”, a declarat Valeriu Gheorghiță la Digi24.
De ce trebuie vaccinaţi copiii
Șeful campaniei de vaccinare a explicat de ce este necesar să fie vaccinați și cei tineri. „Avem copii care sunt cunoscuți cu boli cronice și sunt expuși unui risc crescut să facă forme grave de boală. Sindromul Down crește de 10 ori riscul de deces din cauza maladiei de Covid-19, obezitatea, diabetul, bolile renale sunt afecțiuni care îi expun unor riscuri de complicații. Am observat că în urma infecțeiei cu Sars-Cov-2 este un risc mai mare de a face acel de sindrom inflamator multisistemic care poate să aibă o serie de complicații grave. Avem o categorie a celor tineri cu afecțiuni tineri, beneficiile pe care le obținem în scăderea lanțului de transmitere. S-a dovedit că la vârsta tânără probabilitatea de a face forme asimptomatice este mai mare, și sunt o parte din tot ce înseamnă din propagarea epidemiei și menținerea acesteia. ”, a mai explicat Valeriu Gheorghiță.
Săptămâna viitoare va începe vaccinarea copiilor din grupa de vârstă 12-15 ani. Platforma de vaccinare este este în lucru zilele acestea, astfel încât copiii să poată fi programați în contul părinților.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰