Valeriu Gheorghiţă, despre vaccinul AstraZeneca şi cazurile de tromboză: "Ne aşteptăm la recomandări particulare, pentru un anumit profil de persoană, nu ne aşteptăm la o retragere a autorizării"
Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat ce decizie va lua România după şedinţa Agenţiei Europene a Medicamentului privind vaccinul AstraZeneca.
Decizia României privind vaccinul AstraZeneca, după şedinţa EMA
Valeriu Gheorghiţă: "Suntem şi noi informaţi vizavi de declaraţia oficialului EMA, aş vrea doar să menţionez că încă nu este finalizată şedinţa comitetului de farmacovigilenţă, şedinţă care are loc în acest moment. În urma acestei şedinţe vor fi transmise recomandările clare ale Agenţiei Europene a Medicamentului. Ne aşteptăm să se facă recomandări particulare, pentru un anumite profil de persoană care eventual să fie la risc să dezvolte aceste tipuri de evenimente trombotice particulare".
Gheorghiţă precizează că trebuie menţionat faptul că mecanismul de evaluare al tuturor reacţiilor adverse este valabil pentru toate medicamentele şi vaccinurile şi este un proces obişnuit.
"E foarte bine că se întâmplă aşa şi că avem aceste semnale pentru a nu trece lucrurile neanalizate şi neinvestigate. Nu ne aşteptăm la o retragere a autorizării de punere pe piaţă a acestui vaccin, foarte probabil că vpr fi recomandări suplimentare transmise şi modificate din caracteristicile produsului, practic modificări ale prospectului. Noi sperăm, aşa cum toată lumea aşteaptă, să se facă aceste recomandări încât să avem o sursă clară, pe baza căreia să putem lua decizii. Mesajul este unul cât se poate de clar, aşteptăm recomandările Agenţiei Europene a Medicamentului, sunt implicaţi toţi experţii de la nivel european, internaţional, care analizează în detaliu toate aceste evenimente", a declarat coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
România va adopta aceste recomandări, astfel încât siguranţa fiecărui cetăţean să fie prioritară, a precizat Gheorghiţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰