Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vremea 12 - 25 martie 2018. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Vremea 12 - 25 martie 2018. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptâmâni.

de Redactia Observator

la 13.03.2018 , 09:34

Vremea în România 12 - 25 martie 2018. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni - Facebook

Vremea 12 - 25 martie 2018. Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru următoarele două săptâmâni.

Potrivit ANM, regimul termic va fi oscilant în următoarele două săptămâni, la nivelul întregii ţări, cu temperaturi maxime cuprinse între 10 şi 18 grade Celsius.

  • RECOMANDARE: Ploi, vijelii şi fenomene periculoase timp de 24 de ore! ANM revine cu prognoza actualizată pentru 13, 14 şi 15 martie 
Articolul continuă după reclamă

Vor fi şi intervale cu precipitaţii însemnate cantitativ pe arii extinse.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Banat

În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă, dar ulterior temperatura aerului va fi în uşoară scădere, de la valori medii ale maximelor diurne de 18 grade în prima zi, spre 12 grade, pe 14 martie, iar apoi, vor creşte din nou, până la 16 grade pe 17 martie. Între 18 şi 20 martie vremea se va răci, însă ulterior valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, astfel încât, la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, se va atinge o medie regională de 13 grade. Temperaturile minime se vor situa între 3 şi 7 grade, în medie, în prima săptămână, cu cele mai scăzute valori pe 15 martie, iar în intervalul 18 - 20 martie vor deveni uşor negative, pentru ca apoi să crească din nou, spre 3 grade la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată aproape pe tot parcursul celor două săptămâni ale prognozei, însă în jurul datelor de 12 şi 18 martie, acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi vor fi mai însemnate cantitativ.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Crişana 

În Crişana, în prima săptămână a intervalului de prognoză, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, deşi în primele zile valorile termice vor marca o scădere treptată. Astfel, maximele diurne, de aproximativ 19 grade la început, se vor situa în jurul a 11 grade pe 14 martie, pentru ca apoi să crească din nou, spre 14 grade, în medie, pe 17 martie. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, fiind în scădere de la 7 grade în prima noapte până la o valoare medie regională de două grade în dimineaţa zilei de 15 martie, iar apoi vor creşte din nou, spre 5 grade la final de săptămână. În intervalul 18 - 20 martie, regimul termic va marca o scădere, iar pe parcursul ultimelor zile ale intervalului de prognoză, temperaturile se vor situa uşor sub normele perioadei, atingând pe 25 martie o medie regională de 12 grade la valorile maxime şi de două grade la cele minime. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar în jurul datelor de 12 şi, posibil, 18 martie acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai importante cantitativ.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Transilvania

În Transilvania, vremea se va menţine caldă pe parcursul primei săptămâni de prognoză, deşi valorile termice vor avea uşoare variaţii, fiind în scădere spre jumătatea săptămânii, apoi din nou în creştere. Prin urmare, în acest interval temperaturile maxime se vor încadra, în medie, între 10 şi 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general, între zero şi 4 grade. La începutul celei de-a doua săptămâni, se va resimţi o răcire a vremii, iar minimele nocturne vor deveni negative, însă apoi regimul termic va marca o creştere treptată, spre aproximativ 10 grade, ziua, şi zero grade, noaptea, pe data de 25 martie. Pe tot parcursul intervalului de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată, dar în jurul datei de 12 martie şi, posibil, 18 martie, acestea se vor semnala pe arii extinse şi vor fi mai importante cantitativ.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Maramureş

În Maramureş, primele zile ale prognozei vor fi caracterizate de temperaturi în uşoară scădere, de la 16 grade ziua şi 5 - 6 grade noaptea la începutul intervalului, spre 10, respectiv zero grade, în jurul datei de 15 martie. Va urma o creştere uşoară, cu două-trei grade, de scurtă durată însă, întrucât între 18 şi 20 martie vremea va deveni rece pentru această perioadă a anului. După această dată şi până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, temperatura aerului va fi în creştere de la o zi la alta, dar se va menţine uşor sub valorile climatologic normale, astfel încât, pe 25 martie, maximele diurne vor fi de aproximativ 10 grade, iar minimele nocturne vor atinge cel mult două grade, în medie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar îndeosebi în intervalele 12 - 13, 16 - 19ş.i 22 - 25 martie, când acestea se vor semnala pe arii relativ extinse şi se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Moldova

În Moldova, vremea caldă din primele zile ale intervalului, caracterizată de o medie a temperaturilor maxime de 12 - 14 grade şi a celor minime de aproximativ 4 grade, va intra într-un proces de răcire începând cu data de 17 martie, care va continua până pe data de 19 martie, când temperaturile nocturne vor fi negative. Ulterior, tendinţa vremii va fi una de încălzire treptată, astfel încât la sfârşitul intervalului de prognoză se va înregistra o medie a temperaturilor maxime comparabilă cu cea de la debutul intervalului, în timp ce valorile minime vor fi mai scăzute decât cele iniţiale. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în primele două zile, 12 şi 13 martie şi, posibil, din nou în intervalul 17 - 19 martie, când se vor înregistra şi cantităţi de apă însemnate.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Dobrogea

În Dobrogea, între 12 şi 17 martie, regimul termic nu va avea variaţii semnificative, astfel încât maximele diurne se vor situa, în medie, în jurul a 12 grade, iar minimele nocturne vor fi de 4 - 6 grade. Pe 18 martie, vremea se va răci, iar temperatura aerului va scădea sub valorile normale climatologic pentru această perioadă. O nouă tendinţă de încălzire treptată se va resimţi după 21 - 22 martie, iar la finalul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză, se vor înregistra temperaturi comparabile cu cele de la debutul acestuia. Pe tot parcursul celor două săptămâni, probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată, dar pe 12, 13 şi 18 martie acestea se vor semnala pe arii extinse şi se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Muntenia

În Muntenia, în primele zile ale prognozei, valorile termice diurne nu vor avea variaţii importante, urmând a se înregistra o medie regională de aproximativ 12 grade, până pe data de 17 martie, iar temperaturile nocturne în acest interval se vor situa, în general, între 3 şi 6 grade. Între 18 şi 21 martie, vremea se va răci, iar temperatura aerului va coborî sub valorile normale climatologic pentru această perioadă a anului, însă începând cu 22 martie va debuta un nou proces de încălzire, ce va determina, la finalul perioadei de prognoză, valori termice de 14 grade ziua, respectiv de 2 - 3 grade noaptea, în medie. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor, posibil însemnate cantitativ, va fi ridicată în zilele de 12 şi 13 martie, dar şi după data de 17 martie.

Vremea 12 - 25 martie 2018 în Oltenia

În Oltenia, în intervalul 12 - 17 martie, regimul termic nu va avea variaţii importante şi va caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă a anului, ce se va concretiza prin temperaturi maxime situate, în medie, în jurul valorii de 15 grade şi temperaturi minime cuprinse, în general, între 3 şi 6 grade. Între 18 şi 20 martie, vremea va deveni mai rece decât în mod normal în această perioadă, însă între 21 şi 25 martie temperatura aerului va creşte uşor de la o zi la alta, urmând a se înregistra, la finalul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, valori medii diurne de 13 - 14 grade şi nocturne de aproximativ două grade. Precipitaţii pe arii extinse şi local mai importante cantitativ se vor înregistra pe data de 12 martie şi, din nou, în jurul datei de 18 martie, însă probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe aproape tot parcursul intervalului de prognoză.

Vremea 12 - 25 martie 2018 la munte 

La munte, prima săptămână de prognoză va debuta cu o vreme caldă, iar regimul termic va fi concretizat printr-o medie a temperaturilor maxime de aproximativ nouă grade, în timp ce valorile minime vor fi în jurul a două grade. Ulterior, vremea se va răci uşor, iar pe 15 martie se vor înregistra medii termice de 2 - 3 grade, pe timpul zilei, şi de -4 grade, noaptea. În următoarele două zile, temperaturile vor creşte puţin, însă o nouă scădere a regimului termic va avea loc în intervalul 18 - 22 martie, când vremea va deveni rece pentru această perioadă a anului. Un nou proces de încălzire va determina, la finalul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, temperaturi diurne de trei grade, în medie, în timp ce minimele nocturne se vor situa în jurul valorii de -2 grade. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe tot parcursul celor 14 zile de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse şi pot fi mai importante cantitativ pe 12 - 13 martie, precum şi în intervalul 17 - 19 martie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Vremea 12 - 25 martie 2018. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni