Antena Meniu Search
x

O frunză de aur de 10 grame, din coroana lui Napoleon, a fost licitată pentru peste jumătate de milion de euro

O frunză de aur din coroana lui Napoleon Bonaparte a fost vândută cu 625 de mii de euro, la o licitaţie din Franţa!

Vezi și

O frunză de aur din coroana lui Napoleon Bonaparte a fost vândută cu 625 de mii de euro, la o licitaţie din Franţa! Pare enorm pentru o simplă bucată de aur, însă, în spatele frunzei, dar şi al coroanei, se ascunde o poveste fabuloasă. 

Cu o greutate de 10 grame, frunza din aur a fost vândută la licitaţia de la Castelul Fontainebleau. Aceasta a făcut parte din coroana lui Napoleon Bonaparte, inspirată de cea a Iulius Cezar şi care a fost topită în anul 1819. Bijuteria are şi o poveste aparte. Înainte de ceremonia de încoronare din 1804, împăratul a cerut ca şase frunze din coroană să fie tăiate pentru că podoaba era prea grea. Napoleon a dăruit frunzele fiicelor sale, iar cea care a fost scoasă la licitaţie a rămas, până acum, în familie.

În momentul în care era încoronat împărat, în loc să aibă coroană pusă pe cap de către un Papă, ca în cazul lui Carol cel Mare şi al altor împăraţi francezi, Napoleon a luat coroana din mâinile Suveranului Pontif şi a pus-o de unul singur pe cap spunând: "Puterea mea vine din mine şi nu de la Dumnezeu!"

La licitaţie au mai fost scoase şi alte obiecte care au aparţinut familiei Bonaparte, precum o vestă din mătase cu broderie din argint şi o cutie de pudră care i-a aparţinut lui Joséphine, prima soţie a celebrului împărat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Observator » Stiri externe » O frunză de aur de 10 grame, din coroana lui Napoleon, a fost licitată pentru peste jumătate de milion de euro