INCREDIBIL! Acuzat de canibalism, dar eliberat
Eliberarea din închisoare a unui poliţist american, suspectat de canibalism, provoacă rumoare peste Ocean. Un tribunal american a decis că bărbatul, închis deja de doi ani, nu poate fi condamnat din lipsă de probe
Eliberarea din închisoare a unui poliţist american, suspectat de canibalism, provoacă rumoare peste Ocean. Un tribunal american a decis că bărbatul, închis deja de doi ani, nu poate fi condamnat din lipsă de probe
Acuzaţii fără fond. Aşa au catalogat membrii juriului acuzaţiile aduse lui Gilberto Valle. Fost poliţist, bărbatul era arestat încă din 2012 iar anul trecut fusese şi condamnat. Lipsea doar sentinţa. Ieri, însă, cazul a suferit o spectaculoasă răsturnare de situaţie. "Gil Valle este nevinovat. Nu a făcut nimic mai mult decât să aibă nişte gânduri neconvenţionale. Şi, după cum a zis judecătorul, nu poţi închide pe cineva pentru gândurile lui!".
Valle, în vârstă de 30 de ani, a fost eliberat pentru o cauţiune de 100.000 de dolari. Fostul poliţist a recunoscut că a corespondat on line, pe site-uri puţin spus dubioase, unde erau prezentate moduri de tortură, dar a susţinută cu tărie că nu a intenţionat niciodată să facă rău cuiva. Asta deşi câţiva dintre partenerii lui de conversaţie au fost cei care au sesizat cazul poliţiei.
Bărbatul nu a scăpat însă. În câteva săptămâni începe un nou proces. Unul în care va fi acuzat că a accesat site-uri interzise. Pentru asta poate primi însă cel mult un an de închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰