Special! Alcoolul se bea cu pipeta
Orice medic de pe lumea asta va spune sus şi tare că alcoolul trebuie evitat, dacă nu chiar eliminat cu desăvârşire! Dar nimeni nu a avut curiozitatea să consulte şi cercetătorii britanici
Orice medic de pe lumea asta va spune sus şi tare că alcoolul trebuie evitat, dacă nu chiar eliminat cu desăvârşire! Dar nimeni nu a avut curiozitatea să consulte şi cercetătorii britanici
Aşa că, simţindu-se nebăgaţi în seamă, oamenii de ştiinţă din Marea Britanie au elaborat un studiu. Mai bine zis, un clasament. Un top al celor mai sănătoase băuturi alcoolice din lume.
Ce-i drept, seamănă cu meniul unui bar cu "de toate", pentru că nici măcar whisky-ul nu lipseşte de pe listă. Şi poate vă miră, dar specialiştii noştri sunt de acord cu acest studiu.
Pe primul loc în topul băuturilor sănătoase se numără berea. Este preferata domnilor, deşi nici doamnele nu fac un pas înapoi dacă li se oferă un pahar cu bere rece ca gheaţa. Cu toate acestea, până la cercetătorii britanici, nimeni nu s-a gândit să o situeze în fruntea clasamentului băuturilor bune.
Nutriţioniştii spun că berea are nenumărate alte proprietăţi. "Este foarte bogată în siliciu şi acest element are un rol pozitiv asupra aparatului osos. În acelaşi timp, este foarte bogată în vitamine, în special în vitamine din grupul B".
Oamenii de ştiinţă britanici au pus pe podium şi vinurile. Astfel, pe locul al doilea după bere vine vinul roşu, urmat - pe locul al treilea - de vinul alb.
În opinia savanţilor din Marea Britanie, cocktailurile ne fac bine. Totuşi, puţină lume se gândeşte că romul din cocktailuri reduce riscul apariţiei bolilor de inimă sau că lămâia verde e plină de vitamina C. Cu toate acestea, cocktailurile sunt pe lista preferinţelor tuturor.
Chiar dacă vi se pare ciudat, dar whisky-ul merită să figureze pe lista băuturilor sănătoase. Are puţine calorii, niciun gram de grăsime şi conţine un antioxidant care contribuie la reducerea anumitor tipuri de cancer. Nutriţioniştii noştri nu desfiinţează avantajele whisky-ului, doar că au alte recomandări.
"În ceea ce priveşte tăriile, putem să recomandăm un coniac de calitate, nu cel industrial care de cele mai multe ori are adaosuri de aditive, în special caramel. Un distilat de prună, faimoasa pălincă românească, deja cunoscută pentru proprietăţile benefice pe care le are asupra organismului".
Normal că şampania nu putea să lipsească de pe lista întocmită de oamenii de ştiinţă din Marea Britanie. Indiferent dacă este consumată simplă sau sub formă de cocktailuri, băutura spumoasă ar îmbunătăţi memoria.
Până acum, studiul cercetătorilor britanici nu are cum să ne displacă. Însă a venit momentul acela în care trebuie să consultăm un medic generalist: "Alcoolul consumat cu moderaţie, în perioada alimentaţiei, deci la mese, poate să aibă un efect de stimulare a digestiei şi de stimulare a metabolismului, dar trebuie menţionat că vorbim de moderaţie, adică echivalentul a 50 ml de vin, poate 100 ml de bere".
Aşadar, cuvântul-cheie este moderaţia. Chiar dacă acest lucru înseamnă să bem alcool cu pipeta.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰