Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova. Cine sunt candidaţii (FOTO)

Nouă candidaţi au rămas în cursa pentru Preşedinţia Republicii Moldova înainte de primul tur de scrutin, ce va avea loc duminică.

de Redactia Observator

la 28.10.2016 , 14:07

Nouă candidaţi au rămas în cursa pentru Preşedinţia Republicii Moldova înainte de primul tur de scrutin, ce va avea loc duminică.

Cei nouă candidaţi sunt:

Igor Dodon (Partidul Socialiştilor din Republica Moldova)

Articolul continuă după reclamă

Igor Dodon, fost ministru al economiei (2006 - 2009) şi viceprim ministru (2008 - 2009), s-a lansat oficial în campania prezidenţială pentru alegerile din 30 octombrie 2016 cu sloganul „Moldova are viitor”.

Liderul PSRM, care crede că ar putea câştiga din primul tur de scrutin, susţine că luptă pentru securitatea statului, neutralitate şi identitate moldovenească. El promite o economie puternică, dreptate socială şi relaţii de prietenie cu Rusia.

„Din acest an începe eliberarea Republicii Moldova. Primul decret va fi cu privire la furtul secolului, pe care hoţii de la guvernare vor să-l pună pe spatele cetăţenilor. Al doilea decret va avea ca scop relansarea relaţiilor economice cu Rusia, iar al treilea va fi contracararea acţiunilor unioniste din ultimul timp, anti-statale şi anti-naţionale”, a declarat Igor Dodon. Candidatul pro-rus şi-a exprimat speranţa că după alegeri politica în ţară va fi de mai bună calitate, „mai aproape de popor, cu un şef de stat ferm şi cu caracter”.

Maia Sandu (Partidul Acţiune şi Solidaritate)

Programul Maiei Sandu, fost ministru al educaţiei (2012 - 2015), a fost numit „Contract cu cetăţenii”. Astfel, în primul punct al contractului Sandu garantează că Preşedinţia va deveni „vocea oamenilor”. Mai mule, ea a sugerat că mandatul actualului preşedinte Nicolae Timofti, poreclit „raţa mută”, nu a fost simţit de cetăţeni.

Dacă va fi aleasă preşedinte al ţării, Maia Sandu promite că va efectua prima deplasare în Occident, spre deosebire de contracandidatul său socialist, şi că va face tot ce îi stă în putere pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană.

În privinţa desemnării responsabililor în funcţii-cheie numite de preşedinte, ea dă asigurări că va numi „oameni integri”, spre deosebire de Dodon care vrea să pună accent pe „patrioţi”.

Maia Sandu mai promite că va pune capăt, prin iniţiativă legislativă, intenţiei firmelor înregistrate în zonele offshore de a avea acţiuni în bănci şi instituţii publice.

La fel ca şi Dodon, fostul ministru al Educaţiei dă asigurări că vinovaţii de „furtul miliardului” vor fi pedepsiţi. Spre deosebire de liderul socialiştilor însă, Maia Sandu susţine că va cere ajutorul organizaţiilor internaţionale pentru a investiga cazul şi a recupera banii.

Mihai Ghimpu (Partidul Liberal)

Unionistul Mihai Ghimpu, candidatul PL la funcţia de şef al statului, a fost preşedinte al Parlamentului şi preşedinte interimar al Republicii Moldova (2009 - 2010). El s-a lansat în campania electorală cu sloganul „Uniţi pentru Unire” în Piaţa Unirii Principatelor din oraşul Iaşi, România. Ghimpu a declarat că începe bătălia decisivă pentru reunificarea celor două state româneşti.

„Vreau să nu mai existe diferenţă în România şi Republica Moldova, vreau ca cele două pământuri să aparţină singure ţări, iar ţara noastră să fie România, aşa cum au decis moldovenii şi muntenii în 1859, transilvănenii şi ardelenii în 1918”, a spus Ghimpu făcând o incursiune în istoria românilor.

Liderul PL are de gând să înfiinţeze un „Sfat al înţelepţilor”, în cadrul căruia vor elabora strategia de unire cu România şi vor găsi soluţii pentru problemele sociale, economice şi politice ale Moldovei.

„Vor fi cei mai buni specialişti din Moldova şi România. Voi face conectarea la gazoductul european, pentru a nu depinde de Rusia, interconectarea reţelelor electrice, construirea de poduri peste Prut, construcţii de cale ferată Chişinău-Iaşi pe amplasament european. Voi solicita Parlamentului de la Bucureşti, prin lege, ca toţi cei născuţi înainte de 1940 să aibă cetăţenie română. Noi nu am renunţat la această cetăţenie. Voi trece apoi la iniţierea Unirii”, a afirmat Mihai Ghimpu.

Iurie Leancă (Partidul Popular European din Moldova)

Iurie Leancă, fost ministru de externe (2009 - 2012), fost prim-ministru (2012 - 2015), s-a lansat în lupta pentru funcţia de preşedinte al Republcii Moldova cu sloganul „Mergem spre vest. Facem o Moldovă prosperă”.

Fostul premier a declarat că preşedintele trebuie să fie liantul în societate, care uneşte poporul, care supraveghează şi taxează politicienii ce nu-şi fac treaba.

Liderul PPEM spune că vrea să construiască o Moldovă curată şi prosperă, iar asta se face cu ajutorul investiţiilor străine, cu o justiţie independentă, guvernare transparentă şi relaţii economice libere cu Europa.

Însă nu sunt de neglijat nici partenerii din est, consideră el. „Moldova are nevoie de pieţe de desfacere pentru produsele sale, la fel cum şi ţările vecine din CSI au nevoie de produsele noastre. Calităţile mele diplomatice vor reprezenta astfel un avantaj în dezvoltarea legăturilor statale şi economice cu acestea, iar pieţe mai multe şi mai competitive înseamnă prosperitate pentru moldoveni”, afirmă Leancă.

Dumitru Ciubaşenco (Partidul Nostru)

Candidatul Partidului Nostru, Dumitru Ciubaşenco, fost corespondent la Chişinău al agenţiei de ştiri Reuters,s-a lansat în campanie cu scopul declarat de a elibera Republica Moldova de Vlad Plahotniuc. „Scopul nostru este să scăpăm ţara de Plahotniuc. Dacă voi face asta, voi fi mulţumit. Nu e puţin. Statul islamic moldovenesc condus de Vlad Plahotniuc”„ a spus candidatul la prezidenţiale.

Ciubaşenco îşi mai doreşte dizolvarea Parlamentului de la Chişinău.

Silvia Radu (candidat independent)

Silvia Radu este fost preşedinte al companiei Gas Natural Fenosa în Moldova (2008 - 2015).

Maia Laguta (candidat independent)

Maia Laguta este singurul candidat la alegerile prezidenţiale din Republica Moldova care nu are panouri sau spoturi electorale difuzate în presă.

Ea a fost jurnalist, apoi regizor. De asemenea, Laguta a lucrat ca antrenor la Clubul sportiv “Dinamo” şi a ocupat functia de director adjunct al Centrului de Protecţie a drepturilor consumatorului.

În iunie 2011 a participat la alegerile generale locale în calitate de candidat la funcţia de primar al municipiului Chişinău, din partea Partidului “Patrioţii Moldovei”

În prezent, este preşedinte al Asociaţiei Obşteşti “Salvgardare”.

Ana Guţu (Partidul "Dreapta")

Ana Guţu este fostă deputată în Parlamentul Republicii Moldova (2009 - 20014).

Valeriu Ghileţchi (candidat independent)

Acesta este deputat (1998 - 2001 şi după 2009) şi pastor baptist.

Marian Lupu (Partidul Democrat) şi Andrei Năstase (Platforma Dreptate şi Adevăr) s-au retras din cursă, pentru a o susţine pe Maia Sandu.

Alte patru candidaturi - Valeria Pavlicenco (Partidul Naţional Liberal), Vasile Tarlev, Ion Dron şi Roman Mihăeş (toţi trei independenţi) nu au fost validate. Politicienii nu au reuşit să strângă minimum de 15.000 de semnături prevăzute de lege.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Alegeri prezidenţiale în Republica Moldova. Cine sunt candidaţii (FOTO)