Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Probleme pentru un american și iubita lui, după ce și-au construit o casă în apele teritoriale thailandeze

Un american şi partenera sa ar putea fi condamnaţi la închisoare pe viaţă sau chiar la moarte de statul thailandez. Ei sunt acuzaţi că şi-au construit o locuinţă în mijlocul apelor teritoriale ale Thailandei, fără să ceară permisiunea.

de Redactia Observator

la 19.04.2019 , 12:21

Un american şi partenera sa ar putea fi condamnaţi la închisoare pe viaţă sau chiar la moarte de statul thailandez. Ei sunt acuzaţi că şi-au construit o locuinţă în mijlocul apelor teritoriale ale Thailandei, fără să ceară permisiunea. De teamă că vor primi pedeapsa capitală, cei doi au fugit, iar acum sunt daţi în urmărire generală.

Chad şi prietena lui s-au mutat în casa din mijlocul oceanului acum câteva săptămâni. Nu au cerut însă permisiunea pentru a-şi ridica locuinţa în acel loc. Ei susţin că adăpostul, contruit pe un pilon de beton, se află la peste 20 de kilometri de ţărm, în afara jurisdicţiei thailandezilor.

Cei doi fac parte dintr-o mişcare care susţine popularea apelor internaţionale, acolo unde oamenii nu sunt obligaţi să respecte legile niciunui stat. Mişcarea este susţinută şi de un grup de antreprenori care construiesc locuinţe ce pot rezista vieţii în larg.

Vezi și

Amândoi au dispărut însă de când autorităţile thailandeze i-au acuzat că ameninţă suveranitatea statului. Riscă să-şi petreacă restul vieţii după gratii dacă vor fi găsiţi vinovaţi. Compania care a construit locuinţa oceanică susţine că americanul şi iubita lui era simpli chiriaşi şi că nu au, de fapt, nicio vină.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Probleme pentru un american și iubita lui, după ce și-au construit o casă în apele teritoriale thailandeze