Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anchetă în zona în care a fost doborât avionul, în Ucraina

Observatorii OSCE au ajuns în Ucraina, la locul unde s-a prăbuşit avionul malaysian. Dar rebelii care controlează zona nu le-au permis să-şi desfăşoare cercetările menite să afle, cât mai precis, cauzele tragediei

de Redactia Observator

la 19.07.2014 , 09:17

Observatorii OSCE au ajuns în Ucraina, la locul unde s-a prăbuşit avionul malaysian. Dar rebelii care controlează zona nu le-au permis să-şi desfăşoare cercetările menite să afle, cât mai precis, cauzele tragediei

Echipa observatorilor OSCE se aştepta să aibă acces, fără restricţii, la resturile aeronavei, răspândite pe o suprafaţă foarte mare. Ei au fost, însă, întâmpinaţi de insurgenţi înarmaţi care nu erau deloc prietenoşi, iar unii păreau chiar în stare de ebrietate.

Aceştia nu au putut rămâne decât 75 de minute la locul prăbuşirii. Apoi, rebelii i-au condus înapoi la Doneţk. Ei speră, totuşi, că, astăzi, vor putea reveni pentru o cercetare mai amănunţită. Ancheta va fi îngreunată de faptul că perimetrul nu este securizat, iar localnicii au putut scotoci în voie printre resturile avionului şi prin bagaje.

Vezi și

Rebelii dezmint, acum, că ar fi recuperat cutiile negre chiar daca, mai devreme, pretindeau că au găsit "opt cutii negre", deşi orice avion are doar două. Între timp, au ajuns la faţa locului şi reporterii străini, îngroziţi de ceea ce au descoperit.

În Ucraina, vor fi trimişi şi anchetatori americani, de la FBI şi Agenţia pentru Transport Aerian, dar nu se ştie când vor putea ajunge în zonă. Ieri, lupte grele continuau să se desfăşoare la mai puţin de 100 de kilometri de locul catastrofei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Anchetă în zona în care a fost doborât avionul, în Ucraina