Antena Meniu Search
x

Anul 2014, anul cel mai cald de când se înregistrează datele meteorologice

Anul care s-a încheiat a fost, pentru întreaga planetă, cel mai călduros de când se înregistrează datele meteorologice, adică de prin 1880. Avertismentul vine de la NASA şi de la o altă agenţie guvernamentală din Statele Unite.

Vezi și

Anul care s-a încheiat a fost, pentru întreaga planetă, cel mai călduros de când se înregistrează datele meteorologice, adică de prin 1880. Avertismentul vine de la NASA şi de la o altă agenţie guvernamentală din Statele Unite. 

Studii separate ale NASA şi ale Administraţiei americane pentru Oceane şi Atmosferă arată că temperatura medie din 2014 a fost cu aproape 0,8 grade Celsius mai ridicată decât media secolului 20. Diferenţa poate părea mică dar, pentru specialişti, ea dovedeşte că încălzirea globală este o realitate, iar consecinţele sale negative nu vor întârzia prea mult.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, creşterea temperaturii s-a resimţit pe toate continentele. Unul din efecte ar putea fi scăderea fără precedent a nivelului lacului Baikal, din Siberia, cel mai mare şi mai adânc din lume. Cota apei sale a variat mereu de-a lungul vremurilor dar, acum, el a ajuns la un nivel minim istoric.

Seceta de care suferă, deja, de mai mulţi ani, diferite regiuni ale planetei este o altă urmare a schimbărilor climatice. Iar una din cauzele acestora este efectul de seră la care contribuie, din plin, şi omul, prin arderea combustibililor care emană bioxid de carbon. Cercetătorii speră că studiile lor vor fi luate în considerare de liderii politici care vor acţiona pentru atenuarea încălzirii globale, cât nu este prea târziu.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri externe » Anul 2014, anul cel mai cald de când se înregistrează datele meteorologice