ANUNŢ fără precedent în Germania: Vălul islamic ar putea fi INTERZIS
Ministrul german de Interne Thomas de Maizière a îndemnat vineri, după o reuniune cu omologii săi conservatori din landurile germane, la o interzicere a burkăi, mai ales în demersurile administrative şi în sălile de cursuri.

Ministrul german de Interne Thomas de Maizière a îndemnat vineri, după o reuniune cu omologii săi conservatori din landurile germane, la o interzicere a burkăi, mai ales în demersurile administrative şi în sălile de cursuri.
"Suntem de acord să respingem burka, suntem de acord că vrem să introducem legal principiul de a-ţi arăta faţa atunci când este necesar pentru societatea noastră, şi anume la volan, în timpul procedurilor administrative (...), în şcoli şi universităţi, în serviciul public, în tribunale", a declarat de Maizière pentru postul de televiziune ZDF.
Portul vălului islamic nu este compatibil cu societatea germană, dar va fi probabil dificil ca acest atribut vestimentar să fie interzis la nivel naţional, a apreciat ministrul german de interne joi, potrivit Reuters.
Mai mulţi membri de seamă din cadrul coaliţiei guvernamentale conduse de către cancelarul Angela Merkel au cerut interzicerea burkăi şi nikabului, apreciind că aceste haine exprimă lipsa unei integrări şi reprezintă riscuri în domeniul securităţii.
- Deşi i-au auzit strigătele de ajutor, nu au putut face nimic. Un om fără adăpost care dormea într-un container...
- Grevă-surpriză pe aeroportul din Hamburg cu o zi înainte de cea din 11 aeroporturi din Germania. Zeci de mii de...
- Un şofer de TIR, prins de vameşi în timp ce încerca să treacă graniţa cu 13.000 de tablete de ciocolată...
- Rusia nu va fi slăbită suficient dacă războiul din Ucraina se încheie înainte de 2029-2030, spun serviciile...
- Armata ucraineană a anunţat oficial că se retrage din Kursk. Sirski: "Prioritatea mea e să salvez vieţile...
"Suntem împotriva persoanelor care poartă vălul integral în Germania. Acesta nu are loc în societatea noastră şi nu corespunde punctului nostru de vedere asupra femeilor", a declarat Thomas de Maiziere pentru presă înaintea unei reuniuni a miniştrilor de Interne ai landurilor consacrată unor probleme în domeniul securităţii.
Însă el a recunoscut că nu este sigur că interzicerea vălului islamic este compatibilă cu Constituţia, după ce a cerut părerea unor experţi în drept public.
Ministrul a anunţat că o asemenea legislaţie ţine de competenţa landurilor şi a precizat că este deschis unui efort de armonizare care să fie întreprins de către Guvernul federal, cu scopul de a evita apariţia unor discrepanţe legislative între diverse regiuni.
Sursa: News.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰