Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Artiștii vor fi remunerați în funcție de durata ascultărilor din online

Platforma muzicală SoundCloud a anunţat că va lansa un nou sistem de remunerare a artiştilor, care va reprezenta o premieră mondială în industria platformelor de streaming şi care se va baza pe timpii de ascultare dedicaţi fiecărui artist.

de Redactia Observator

la 02.03.2021 , 17:49

Platforma digitală SoundCloud se regăsește pe telefoanele mobile Platforma digitală SoundCloud este disponibilă în peste 190 de țări - Shutterstock

Noul sistem de remunerare propus de platforma SoundCloud va fi lansat în luna aprilie. În prezent, funcţionarea platformelor de streaming muzicale, precum Spotify şi Deezer, este simplă: atunci când un abonat plăteşte 10 euro pe lună, o mare parte din această sumă ajunge la artişti, spre artiştii cu cele mai ascultate compoziţii (de către abonaţi, în general - n.r.). Cunoscut sub numele de „market centric” (procent din ascultările totale), acest sistem, criticat de către artişti, se opune modelului teoretic „user centric”, care s-ar baza pe ascultările individuale ale abonaţilor. În mod concret, primul sistem favorizează marile staruri precum Drake şi Ariana Grande, în detrimentul artiştilor mai puţin cunoscuţi.

Începând din 1 aprilie, SoundCloud va inaugura pentru artiştii care îşi valorifică creaţiile folosind serviciile SoundCloud Premier, Repost by SoundCloud şi Repost Select un sistem ce leagă remunerarea lor de ascultările operate de fanii acestora. „Este o cerere care datează de mai mulţi ani în această industrie. Suntem bucuroşi că suntem primii care vor implementa această inovaţie pentru a îi susţine pe artişti”, a declarat Michael Weissman, directorul general al SoundCloud.

În total, „aproape 100.000 de artişti independenţi” din lume vor fi vizaţi de această modificare. Este vorba despre un sistem "mai just" şi "echitabil", potrivit reprezentanţilor platformei germane, şi care ar trebui, în sfârşit, să favorizeze apariţia unei mai mari diversităţi muzicale. Potrivit estimărilor, artiştii francezi ar trebui să fie marii beneficiari ai acestei schimbări: suma totală care le va fi plătită va creşte, la nivel colectiv, cu aproape 25%.

Articolul continuă după reclamă

Înfiinţată în 2007, platforma SoundCloud deţine în prezent un catalog alcătuit din 250 de milioane de piese muzicale, create de 30 de milioane de artişti şi care sunt ascultate în 190 de ţări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Artiștii vor fi remunerați în funcție de durata ascultărilor din online