Video Atac armat într-un colegiu din Idaho. O elevă de clasa a şasea a împuşcat trei persoane, înainte să fie dezarmată de o profesoară
O elevă de clasa a şasea a deschis focul într-un colegiu din Idaho, în vestul Statelor Unite, şi a rănit uşor trei persoane - doi elevi şi un angajat -, înainte să fie dezarmată de către o profesoară, au anunţat autorităţile locale, relatează AFP.
- Atac armat într-un colegiu din Idaho
- O elevă de clasa a şasea a împuşcat trei persoane, înainte să fie dezarmată de o profesoară
Atacatoarea, o elevă la acest colegiu din orăşelul Rigby, a fost arestată de poliţie. Însă, nu i-a fost dezvăluită nici identitatea şi nici vârsta.
''O elevă de clasa a şasea a luat o armă de mână într-un rucsac (joi), aproape ora (locală) 9.08 (18.18, ora României). Ea a tras mai multe gloanţe înăuntrul instituţiei şi a rănit trei persoane. Două dintre ele sunt elevi, iar una este un angajat al instituţiei'', a anunţat într-o conferinţă de presă şeriful comitatului Jefferson, Steve Anderson.
Oamenii legii nu cunosc motivul pentru care fetiţa a adus o armă la şcoală
El a subliniat că rănile erau uşoare şi că viaţa celor trei victime, transportate la spital, nu era în pericol. ''În timpul atacului, o profesoară a dezermat eleva şi a ţinut-o până când au arestat-o forţele de ordine'', a precizat şeriful Anderson, fără să poată spune motivaţiile atacului armat.
Atacul a început în sala de la intrarea în colegiu şi a continuat afară, a precizat el. Atacurile armate, un aspect recurent în Statele Unite, relansează cu regularitate o dezbatere despre deţinerea armelor de foc la nivelul ţării.
Anul trecut, peste 43.000 de oameni au fost ucişi în Statele Unite cu arme de foc, incluisv sinucideri, potrivit site-ului Gun Violence Archive.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰