Atentat dejucat într-un tren de călători. Teroristul înarmat a fost imobilizat de 3 militari
Un terorist înarmat până în dinţi a fost la un pas să facă o baie de sânge într-un tren care a plecat din Olanda spre Franţa. Cu un Kalaşnikov şi câteva pistoale tânărul de 26 de ani a început să tragă la întâmplare.
Un terorist înarmat până în dinţi a fost la un pas să facă o baie de sânge într-un tren care a plecat din Olanda spre Franţa. Cu un Kalaşnikov şi câteva pistoale tânărul de 26 de ani a început să tragă la întâmplare.
Înainte să ucidă pe cineva însă trei miliari americani aflaţi în timpul liber au reuşit să-l pună la pământ. Unul dintre ei a fost rănit în timpul luptei. Tânărul a ajuns la spital alături de încă doi pasageri. Atacatorul a fost arestat, însă a refuzat să coopereze cu poliţiştii francezi.
Atacatorul, care este de origine marocană, era în vizorul oficialilor din Europa care luptă împotriva terorismului, mai exact, cei din Franţa.
Şi o a doua sursă care se ocupă de securitatea din Europa a spus că atacatorul ar fi un simpatizant al celor de la ISIS. Ministrul francez de interne a mers imediat în Arras, unde s-a interesat de soarta victimelor.
Pe un pat de spital, ministrul de interne al Franţei l-a găsit şi pe actorul francez Jean-Hugues Anglade, care avea răni uşoare la o mână. El s-a rănit în timp ce a spart geamul ca să poată să tragă semnalul de alarmă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰