Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Atentate la Paris: Încă doi suspecți inculpați în Belgia

Doi noi suspecți au fost inculpați în Belgia în cadrul anchetei asupra atentatelor din 13 noiembrie de la Paris, a anunțat joi Parchetul federal, confirmând informația cu privire la arestarea lor duminică, relatează AFP, precizând că numărul celor inculpați pe teritoriul belgian a ajuns la opt

de Redactia Observator

la 03.12.2015 , 15:25

Doi noi suspecți au fost inculpați în Belgia în cadrul anchetei asupra atentatelor din 13 noiembrie de la Paris, a anunțat joi Parchetul federal, confirmând informația cu privire la arestarea lor duminică, relatează AFP, precizând că numărul celor inculpați pe teritoriul belgian a ajuns la opt

Conform televiziunii publice flamande VRT, unul din cei doi inculpați este o cunoștință al lui Bilal Hadfi, unul dintre atentatorii kamikaze de la Paris. Suspectul, un francez de 20 de ani, a fost reținut pe aeroportul Bruxelles-Zaventem înainte de a se urca într-un avion spre Maroc.

Tot potrivit VRT, al doilea suspect este un belgian de 28 de ani, reținut la Molenbeek.

Articolul continuă după reclamă

De la declanșarea anchetei, șase alți suspecți au fost inculpați și plasați în arest preventiv în Belgia. Doi dintre ei, Mohammed Amri și Hamza Attou, sunt bănuiți că l-au transportat pe Salah Abdeslam la Bruxelles, unde acest suspect cheie, aflat încă în libertate, a sosit a doua zi după atentate.

Un alt inculpat, Ali Oulkadi, ar fi preluat ștafeta, conducându-l pe Salah Abdeslam în capitala belgiană. În interiorul automobilului celui de-al patrulea inculpat, Lazez Abraimi, ar fi fost găsite urme de sânge și două arme albe.

Identitatea celui de-al cincilea inculpat nu a fost dezvăluită, dar, potrivit mass-media din Belgia, ar fi vorba despre Abdeilah Chouaa, despre a cărui legătură cu atentatele de la Paris nu există informații.

Tot conform presei, al șaselea inculpat ar fi Mohamed Bakkali, care locuia într-un imobil percheziționat la 26 noiembrie la Auvelais, regiunea Namur (sud), despre care se crede că a fost folosit ca ascunzătoare.

În cursul zilei de joi, poliția belgiană a pus în libertate alte două persoane audiate ca martori după perchezițiile operate miercuri la Bruxelles.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aveți încredere în influencerii de pe rețelele de socializare?
Observator » Ştiri externe » Atentate la Paris: Încă doi suspecți inculpați în Belgia