Antena Meniu Search
x

Avionul malaezian a fost deturnat pentru a fi folosit într-un atac terorist!

Avionul malaezian dispărut de 10 zile ar fi fost deturnat pentru a fi folosit într-un atac terorist, asemănător celui de la 11 septembrie.

Vezi și

Este cel mai recent scenariu cu privire la aeronava care e de negăsit. Specialişti din 26 de ţări iau parte acum la operaţiunea de căutare. Pare însă, o misiune imposibilă.

Avionul avea combustibil pentru încă 7 ore de zbor din momentul dispariţiei de pe radare, aşa că ar fi putut ateriza în peste 600 de locaţii din întreaga lume.

Este posibil ca avionul să emită semnale de la sol, atât timp cât sistemul său este alimentat cu energie electrică.

Experţii au stabilit că, înaintea dispariţiei, din cabina de pilotaj au fost scoase VOIT din funcţiune emiţătoarele care comunicau poziţia aparatului. Astfel a apărut ipoteza că avionul ar fi aterizat pe vreo insulă, fără să fie detectat. Un congresman american, specialist în siguranţă naţională, merge şi mai departe şi vorbeşte de posibila pregătire a unui act terorist.

Cert e că avionul mai avea combustibil pentru încă 7 ore de zbor din momentul în care a dispărut de pe radare. Aşa că experţii au realizat o hartă cu posibilele piste de aterizare pe care un Boeing 777 poate ateriza.

Şi sunt 634 de posibilităţi pornind din India-Pakistan şi până pe coastă nord-estică a Australiei. Oficiali din 26 de ţări participă acum la misiuni de identificare a avionului dispărut. Momentan nu există niciun indiciu despre soarta lui şi a celor 239 de suflete de la bord.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri externe » Avionul malaezian a fost deturnat pentru a fi folosit într-un atac terorist!